David Nakhid, fost căpitan al naţionalei din Trinidad-Tobago, candidează la preşedinţia FIFA

David Nakhid, în vârstă de 51 de ani, fost căpitan al naţionalei din Trinidad-Tobago, a anunţat, miercuri, că şi-a depus candidatura pentru postul de preşedinte al FIFA, informează L'Equipe.

83 afișări
Imaginea articolului David Nakhid, fost căpitan al naţionalei din Trinidad-Tobago, candidează la preşedinţia FIFA

David Nakhid, fost căpitan al naţionalei din Trinidad-Tobago, candidează la preşedinţia FIFA (Imagine: Hepta/ Arhiva Mediafax Foto)

"Am susţinerea a cinci federaţii membre ale FIFA, dar deocamdată prefer să nu le numesc", a spus Nakhid, conform jurnalului L'Equipe şi agenţiei France Presse.

Nakhid este al treilea candidat oficial pentru postul de preşedinte al FIFA, după francezul Michel Platini şi prinţul Ali bin Al Hussein al Iordaniei.

Alegerile pentru şefia FIFA vor avea loc la 26 februarie.

FIFA se confruntă cu un mare scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului, pentru luare de mită şi primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 şi până în prezent, totalizând peste 150 de milioane de dolari. În urma acestui scandal, elveţianul Joseph Blatter a anunţat, la începutul lunii iulie, că demisionează din funcţia de preşedinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară. Blatter a câştigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la preşedinţia FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, prinţul iordanian Ali bin Al Hussein, s-a retras din cursă.

La 8 octombrie, preşedintele FIFA, Joseph Blatter, şi vicepreşedintele Michel Platini, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al UEFA, au fost suspendaţi pentru 90 de zile, pentru presupuse fapte de corupţie, de Comisia de Etică a forului fotbalistic internaţional. Perioada de suspendare a celor trei se referă la orice activitate naţională şi internaţională legată de fotbal şi poate fi extinsă cu 45 de zile.

Platini a făcut apel la suspendarea de 90 de zile.

Blatter este suspectat că a efectuat o "plată neloială" de două milioane de franci elveţieni în favoarea lui Michel Platini. Această plată s-a făcut în 2011, în prejudiciul FIFA, pentru servicii prestate de Platini între 1999 şi 2002.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici