Frank Bruno (54 ani) şi-a anunţat revenirea în box, la 20 de ani de la înfrângerea cu Tyson

Frank Bruno nu poate reveni în ring - este decizia luată, luni, de forul din Marea Britanie care supervizează boxul din Insulă. "Agentul meu a fost informat de către Corpul de Control dim Boxul Britanic că, dacă voi depune cerere pentru acordarea unei licenţe, aceasta va fi respinsă", a anunţat Frank Bruno, prin intermediul contului oficial de Twitter, la câteva ore după ce vestea că îşi doreşte o revenire în ring, la 20 de ani de înfrângerea în faţa lui Mike Tyson, a acaparat atenţia întregii lumii.

Frank Bruno (54 ani) şi-a anunţat revenirea în box, la 20 de ani de la înfrângerea cu Tyson

Dave Davies, agentul fostului campion de la categoria grea, a confirmat, pentru ESPN, poziţia British Boxing Board of Control şi a adăugat: "Frank, la fel ca multe alte staruri din sport, duce dorul zilelor de glorie şi faptul că şi-a urmărit fiul la antrenament i-a reaprins apetitul pentru o revenire în ring. Dar am primit răspunsul oficialilor şi trebuie să respectăm această decizie".

Pugilistul englez Frank Bruno, campion mondial WBC la categoria grea în 1995, şi-a anunţat revenirea în boxul profesionist la 54 de ani, în timpul unei emisiuni televizate, anunţă ediţia online a cotidianului britanic The Sun.

Prezent în platoul emisiunii "This Morning", de la ITV, Bruno a declarat că a continuat să se antreneze şi după retragerea din 1996 şi e pregătit să urce acum în ring, la o distanţă de 20 de ani de la ultimul meci oficial.

"M-am antrenat în sală în tot acest timp şi vreau să revin în lumea boxului! Nu am de ales, mă antrenez în fiecare zi", a declarat Frank Bruno.

Bruno a deţinut centura de campion mondial WBC pentru şase luni, între 1995 şi 1996, după ce l-a învins prin decizie unanimă pe Oliver McCall. Pe 16 martie 1996, Frank Bruno îşi pierdea centura după ce era învins prin K.O. tehnic, în runda a treia, de Mike Tyson, după care îşi anunţa retragerea, la sfatul medicilor. O lovitură a lui Tyson i-a provocat lui Bruno răni grave la un ochi, iar medicii i-au transmis atunci britanicului că riscă să orbească dacă va mai boxa. De-a lungul carierei, Bruno a luptat în 45 de meciuri, înregistrând 40 de victorii (38 prin KO) şi cinci înfrângeri.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
BOX ,
FRANK BRUNO ,
REVENIRE
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Ştirea din România care a apărut în ziarele din toată lumea. Premiera ruşinoasă pe care jurnaliştii au pus-o pe prima pagină