Forul național de box mai anunță, într-un comunicat oficial, că în urma ședinței de duminică numărul de membri ai organizației a crescut semnificativ, de la 59 la 108 membri, incluzând federații cu tradiție în box precum România, Cuba, Spania, Turcia, Azerbaidjan, China și Georgia.
Alte 13 federații vor fi evaluate pentru afiliere în 2026, în timp ce 15 dosare au fost respinse ca incomplete, se mai arată în comunicatul Federației Române de Box.
„Dosarul Federației Române de Box a fost impecabil și afilierea noastră la World Boxing este firească și normală pentru că, în România, boxul are ca obiectiv suprem Jocurile Olimpice. Am văzut însă în ultimii ani că prezența la Jocurile Olimpice nu este un drept, ci un privilegiu pentru care trebuie să luptăm continuu, pentru ca visele olimpice ale sportivilor noștri să se poată îndeplini”, a declarat Vasile Cîtea, președintele FR Box, prezent la congresul de la Roma, alături de secretarul general al federației.
Totodată, în cadrul congresului Gennady Gennadyevich Golovkin, din Kazahstan, a fost ales noul președinte al World Boxing.
„Împreună vom securiza prezența boxului la Olimpiadă, nu numai la Los Angeles, ci la toate edițiile care vor urma. Cu mine, boxul mondial va fi condus cu transparență, deschidere și focus total pe sportivi. Vreau ca fiecare boxer să crească într-un sport curat și respectat. World Boxing este o organizație în care familia boxului poate avea încredere și vă invit pe toți să construim un viitor mai bun pentru nobila artă”, a spus Gennady Golovkin, după alegerea în funcția de președinte.
Federația Română de Box a mai anunțat că, în cadrul congresului, s-a aprobat o revizie majoră a statutului World Boxing, cu 149 de amendamente adoptate, iar în congresul din 2026, ce va avea loc în Panama, se vor supune votului modificări ale Regulamentului Tehnic, printre care revenirea la casca de protecție în competițiile de seniori și regula de soluționare a contestațiilor cu ajutorul inteligenței artificiale.