Manchester United nu ştie soarta lui Ronaldo, dar transferă de la Ajax Amsterdam

Manchester United a ajuns la un acord cu Ajax Amsterdam, campioana Eredivisie, pentru a semna cu fundaşul central argentinian Lisandro Martinez, pentru 45 de milioane de lire sterline (53 de milioane de euro), a anunţat sâmbătă BBC.

197 afișări
Imaginea articolului Manchester United nu ştie soarta lui Ronaldo, dar transferă de la Ajax Amsterdam

Lisandro Martinez

BBC Sport susţine că Martinez a zburat la Manchester, pentru a efectua vizita medicală înainte de mutare.

Jucătorul de 24 de ani, care poate juca şi la mijlocul terenului, ar fi a treia achiziţie a managerului Erik ten Hag, după venirea fundaşului stânga olandez Tyrell Malacia şi a mijlocaşului danez Christian Eriksen. Nu se ştie însă ce soartă va avea Cristiano Ronaldo, care are gânduri de plecare, pentru a jucat în Liga Campionilor.

El a fost o figură cheie pentru Ajax în sezonul trecut, având 36 de apariţii în toate competiţiile şi ajutând-o să câştige titlul de campioană şi să se claseze pe locul al doilea în Cupa Olandei.

Ten Hag l-a antrenat pe Martinez timp de trei sezoane la Ajax, după ce jucătorul s-a mutat în Olanda de la echipa argentiniană Defensa y Justicia în mai 2019. Martinez a jucat în total 118 meciuri pentru clubul olandez.

Selecţionat de şapte ori de Argentina, el ar consolida apărarea lui United, care a primit 57 de goluri în ultimul sezon - cele mai multe în top şase în Premier League.

De asemenea, el i-ar putea fi o opţiune în plus la mijlocul terenului după plecările lui Paul Pogba şi Nemanja Matic.

United, care se află în prezent în turneul de pre-sezon din Australia, a terminat pe locul şase sezonul trecut. Ei deschid noua campanie acasă la Brighton & Hove Albion, pe 7 august.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici