Marius Copil s-a calificat în optimile turneului challenger de la Roma

Tenismenul Marius Copil (locul 182 în clasamentul mondial ATP) a câştigat, marţi, partida cu sportivul ceh Adam Pavlasek (120 ATP), scor 4-6, 7-5, 6-4, în prima rundă a turneului challenger de la Roma, disputat pe zgură şi dotat cu premii totale în valoare de 42.500 euro.

133 afișări
Imaginea articolului Marius Copil s-a calificat în optimile turneului challenger de la Roma

Marius Copil s-a calificat în optimile turneului challenger de la Roma (Imagine: Mircea Rosca/ Arhiva Mediafax Foto)

Meciul dintre Copil şi Pavlasek a început luni, dar a fost întrerupt din cauza unor reprize de ploaie, în setul al doilea, după ce jucătorul ceh se impusese cu 6-4 în primul set. Partida a durat în total două ore şi nouă minute. Marius Copil a servit doi aşi şi a comis o dublă greşeală, iar procentajele punctelor câştigate cu primul şi al doilea serviciu au fost 65%, respectiv 64%. Marius şi-a pierdut de 3 ori serviciul, dar a izbutit 4 break-uri.

Pentru accederea în optimile turneului de la Roma, Copil (25 de ani) va primi 8 puncte în clasamentul mondial şi un cec în valoare de 730 de euro. Adversarul românului din turul al doilea va fi italianul Filippo Volandri (34 ani, 222 ATP).

Luni, Adrian Ungur (31 ani, 196 ATP) a fost întrecut de sârbul Filip Krajinovic (24 ani, 114 ATP) cu 3-6, 6-0, 6-3, în primul tur la Roma.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici