Noul ministru al Tineretului şi Sportului vrea construcţia a cel puţin două săli polivalente

Marius Dunca a fost învestit, miercuri, drept noul ministru al Tineretului şi Sportului, iar în programul de guvernare este prevăzută construcţia a cel puţin două săli polivalente la nivel naţional, cel puţin patru patinoare acoperite, două baze nautice, două hipodromuri şi un velodrom.

1459 afișări
Imaginea articolului Noul ministru al Tineretului şi Sportului vrea construcţia a cel puţin două săli polivalente

Noul ministru al Tineretului şi Sportului vrea construcţia a cel puţin două săli polivalente

Marius Dunca (36 de ani) a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), fiind demis de către Victor Ponta după incendiul din clubul Colectiv. Apoi, Marius Dunca a fost numit secretar general al Centrului International Antidrog si pentru Drepturile Omului (CIADO).

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, Marius Dunca a obţinut un mandat de senator pe listele PSD din Braşov. În această calitate, este vicepreşedinte al Comisiei economice, de industrii şi servicii.

Iată prevederile privind infrastructură sportivă, extrase din programul de guvernare pentru perioada 2017-2020 publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor:

"- La nivel naţional, construcţia a cel puţin două săli polivalente (10-15.000 de locuri);

- La standarde internaţionale, construirea a câte două săli specifice pentru următoarele discipline: atletism, gimnastică, tenis, scrimă, atletică grea (haltere, lupte, arte marţiale, box);

- Două baze nautice pentru caiac-canoe şi două pentru canotaj;

- Cel puţin 4 patinoare acoperite;

- 2 hipodromuri şi 1 velodrom."

Programul de guvernare mai prevede pentru sportul românesc:

- Alocarea a 1% din PIB, cumulat în următorii 5 ani, pentru sportul de masă şi pentru cel de performanţă;

- Prioritizarea federaţiilor sportive; Desemnarea a 10-15 federaţii în categoria "De interes naţional", care să beneficieze de finanţare suplimentară;

- Înfiinţarea unor centre naţionale de excelenţă (1-2), pentru sportivi de 14-18 ani, după modelul celor ale Federaţiei Române de Handbal, cu finanţări venite de la bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei, al federaţiei respective şi al administraţiilor locale;

- Înfiinţarea unui program naţional de recrutări în sport în parteneriat cu federaţiile sportive;

- Introducerea la Bacalaureat a unei probe obligatorii la disciplina Educaţie fizică;

Programul de guvernare, capitolul Tineret şi Sport, nu conţine obiective cu privire la Campionatul European de fotbal din 2020, deşi Bucureştiul va gazdui meciuri din cadrul turneului final şi s-a angajat la UEFA să modernizeze stadioane şi să creeze infrastructură.

Singura referire la EURO 2020 apare la capitolul Transporturi: "Modernizarea şi dezvoltarea transportului trebuie abordate plecând de la principiul asigurării siguranţei şi securităţii. România trebuie să se alăture în acest domeniu infrastructurii europene şi mondiale ţinând cont de nevoile specifice românilor. Ne dorim ca în viitor, prin infrastructura dezvoltată, să ajutăm economia, turismul, sportul prin competiţiile în care România este angrenată (Campionatul European de Fotbal), de a avea o legătură rapidă între oraşele României cu Europa şi întreaga lume."

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici