România a învins Grecia, scor 3-1, într-un meci amical

Reprezentativa de fotbal a României a învins, marţi, cu scorul de 3-1 (1-1), selecţionata Greciei, într-un meci amical disputat la Altach (Austria), aceasta fiind ultima partidă a echipei pregătite de Victor Piţurcă din acest an.

1367 afișări
Imaginea articolului România a învins Grecia, scor 3-1, într-un meci amical

România a învins Grecia, scor 3-1, într-un meci amical (Imagine: Marius Cristescu/Arhiva Mediafax Foto)

Golurile României au fost marcate de Torje '17, Tănase '61 şi Chipciu '81, în timp ce pentru Grecia a punctat Karagounis '34.

România a deschis scorul în minutul 17 prin Gabriel Torje, care a şutat puternic la colţul scurt după ce a primit o minge în marginea careului de la Mazilu.

Pentru Grecia a punctat prin Karagounis, care a transformat o lovitură liberă de la 22 de metri.

România preia conducerea pe tabela de marcaj, după ce Cristi Tanase marchează cu un şut puternic sub transversală de la 10 metri, lateral stânga.

România stabileşte scorul final în minutul 81, printr-un gol al lui Chipciu, care a beneficiat de o eroare a defensivei elene şi a înscris cu un şut din cădere, de la 14 metri.

România: Bălgrădean - Papp, Goian, Găman (Chiricheş '63), Şt. Radu - Torje, I. Neagu (N. Grigore 86), Pintilii (Lazăr '46), Tănase (Chipciu '67) - Mazilu (M. Niculae '46), B. Stancu (Cociş '78). Selecţioner: Victor Piţurcă.

Grecia: Kapino - Maniatis, Papastathopoulos (Papadopoulos '46), Malezas, Giannoulis - Makos (Fotakis '46), Karagounis, Tziolis (Salpingidis '77) - Kone (Theodoridis '65), Liberopoulos (Mitroglou '46), Charisteas (Samaras '46). Selecţioner: Fernando Santos.

Cartonaşe galbene: Neagu '33, Chiricheş '70 / Tziolis '50

Partida a fost condusă de o brigadă de arbitri din Austria, condusă de Tomas Gangl, ajutat de Michael Bauman şi Hussein Ayhan.

Într-un alt meci amical disputat vineri, naţionala României a fost învinsă cu 2-1 de Belgia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici