Simone Tempestini (Napoca Rally Academy) a câştigat Raliul Harghitei - GALERIE FOTO

Simone Tempestini, pilotul Napoca Rally Academy, a încheiat sezonul naţional cu o victorie în Raliul Harghitei, alături de Marc Banca, pe modelul Citroen DS3 R3-Max, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

235 afișări
Imaginea articolului Simone Tempestini (Napoca Rally Academy) a câştigat Raliul Harghitei - GALERIE FOTO

Simone Tempestini (Napoca Rally Academy) a câştigat Raliul Harghitei (Imagine: Napoca Rally Academy)

Vezi mai jos GALERIA FOTO 

Simone Tempestini a fost cronometrat cu timpul de 1 oră, 6 minute, 29 de secunde şi 7 zecimi. Pe locul al doilea s-a clasat echipajul Dan Gîrtofan/Tudor Mârza (Skoda Fabia R5), cu timpul 01:07:08.09, podiumul fiind completat de Edwin Keleti/Anton Avram (Mitsubishi Lancer Evo X), 01:08:00.03. Pilotul maghiar Zsolt Marozsi (Fiat Punto) a încheiat Raliul Harghitei pe 4, în faţa lui Adrian Teslovan (Citroen DS3 R3T).

După greşeala de vineri din super specială, care l-a costat aproape 30 de secunde, Simone Tempestini şi Marc Banca erau pe patru la general. În ziua a doua a raliului, cei doi au reuşit să recupereze şi, chiar dacă asfaltul a fost ud şi alunecos, au reuşit să se impună în clasamentul general cu o maşină cu tracţiune pe două roţi.

“M-am simţit foarte bine în maşină şi chiar dacă problemele la cutia de viteze apărute şi în Corsica nu au fost rezolvate am încercat să mă concentrez doar pe ce am eu de făcut. Echipa avea nevoie de cât mai multe puncte şi mă bucur că am reuşit să câştigăm aici”, a spus Simone Tempestini.

Raliul Harghitei a fost reprezentaţia de final de sezon a lui Simone Tempestini, care în acest an a câştigat pentru a doua oară titlul de campion naţional al României, dar şi titlul de campion mondial al juniorilor WRC.

Podiumul clasamentului final al piloţilor a rămas neschimbat, cu Simone Tempestini pe prima poziţie, urmat de Dan Gîrtofan şi de Edwin Keleti.

Echipa Napoca Rally Academy a terminat Raliul Harghitei, ultima etapă din Campionatul Naţional, pe prima poziţie, dar victoria de pe probele speciale a fost contestată de echipa Sibiu Racing Team, CCS acceptând ulterior această contestaţie.

“Evident, am contestat decizia CCS la Comisia de competiţii pentru că suntem convinşi că licenţa echipei este conformă cu regulamentul şi nu avem nicio problemă din acest punct de vedere. Aşteptăm acum decizia comisiei şi ne vom apăra până în ultima instanţă. Echipa noastră a câştigat acest titlu pe probele speciale şi asta este cel mai important”, a spus Marco Tempestini, liderul echipei Napoca Rally Academy.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici