Sorana Cîrstea: Am avut un virus la stomac şi am stat numai în pat, cu apă şi pâine

Sorana Cîrstea (97 WTA) şi Monica Niculescu (35 WTA), sportive care în 2016 au reuşit meciuri formidabile, îşi propuseseră obiective îndrăzneţe pentru Roland Garros, dar visurile le-au fost spulberate repede.

573 afișări
Imaginea articolului Sorana Cîrstea:  Am avut un virus la stomac şi am stat numai în pat, cu apă şi pâine

Sorana Cîrstea: Am avut un virus la stomac şi am stat numai în pat, cu apă şi pâine (Imagine AFP / Mediafax Foto)

Sorana Cîrstea a pierdut în primul tur cu Elina Svitolina din Ucraina, scor 6-1, 6-3, Niculescu a fost eliminată cu 6-2, 7-6 de franţuzoaica Pauline Parmentier, iar problemele fizice sunt cauza pentru care reprezentantele noastre au evoluat dezamăgitor.

Cîrstea a contractat un virus stomacal după calificările pe care le-a câştigat săptămâna trecută, explicând cât de rău s-a simţit pentru site-ul doartenis.ro. Sorana Cîrstea s-a îmbolnăvit într-un moment cât se poate de nepotrivit. Jucătoarea din Târgovişte îşi atinsese vârful de formă chiar înaintea Grand Slamului de la Roland Garros, venind după un sfert de finală atins la turneul Premier Mandatory de la Madrid (6-4, 3-6, 3-6 cu Dominika Cibulkova).

"Am stat numai în pat, cu apă şi pâine. Orice altceva mâncam, îmi venea înapoi. Am avut un virus la stomac şi am vomitat de câteva ori, atât am avut energie să fac." a spus Sorana Cîrstea

Monica Niculescu a trecut şi ea prin chinuri groaznice înaintea primei manşe de la Paris. Jucătoarea antrenată de Călin Ciorbagiu a resimţit dureri înspăimântătoare, din cauza unei hernii toracale.

"Am bătut mingea 30 de minute înaintea meciului şi am înţepenit. N-am mai putut să mă mişc, n-am mai putut să ridic telefonul, n-am mai putut să-mi schimb tricoul. Bineînţeles că am jucat pe antiinflamatoare. Îmi era frică la fiecare punct să nu mă blochez din nou. Sunt foarte fericită că am putut să joc, nu mi-aş fi imaginat", a spus Monica Niculescu pentru doartenis.ro .

Niculescu s-a înscris şi în proba de dublu, alături de Begu, dar perechea româna va fi nevoită să se retragă din cauza accidentării suferite de Monica. Niculescu şi Begu trebuiau să joace joi împotriva echipei Vitalia Diatchenko/Galina Voskoboeva (Rusia/Kazahstan).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici