VIDEO  Spectacol total la Dynamite Fighting Show. Revenire ca în Rocky pentru Ostrovanu

Andrei Ostrovanu a devenit noul campion intercontinental ISKA la categoria super mijlocie după ce l-a învins prin KO, în a doua repriză, pe americanul Omar Moreno, în main eventul Dynamite Fighting Show - Luptă Tare în Baia Mare.

1533 afișări
Imaginea articolului Spectacol total la Dynamite Fighting Show. Revenire ca în Rocky pentru Ostrovanu

Spectacol total la Dynamite Fighting Show. Revenire ca în Rocky pentru Ostrovanu

Peste 3.000 de spectatori au umplut Sala Sporturilor Lascăr Pană pentru a asista la prima mare gală a anului. Legendarul campion Remy Bonjasky a venit şi el în România pentru a asista la turneul piramidal de 8, care a stabilit numele primului campion DFS la categoria mijlocie. Valentin Mavrodin a obţinut 3 victorii într-o seară şi a plecat acasă cu centura şi marele premiu.

Campionul greilor din 2023, Iancu Tancul, a obţinut cea mai mare victorie a carierei, câştigând la decizie împotriva olandezului Brian Douwes. Anterior, oponentul său reuşise să învingă nume precum Rico Verhoeven şi Jamal Ben Saddik. Într-un alt duel internaţional, Alexandru Negrea a câştigat rapid după accidentarea surinamezului Guillermo Blokland.

Toţi ochii au fost aţintiţi spre main eventul pentru titlul intercontinental ISKA, dintre românul Ostrovanu şi americanul Moreno. După o primă repriză dominată de Ostrovanu, în debutul celei de-a doua, acesta a fost surprins cu o contră de stânga direct în bărbie, fiind pus la podea. A urmat o a doua numărătoare pentru român după numai câteva secunde, care s-a ridicat şi a continuat lupta. Ostrovanu şi-a revenit incredibil şi l-a făcut KO pe american spre satisfacţia miilor de spectatori din tribune.

Mai mult, pe lângă faptul că a fost sold out într-un timp record, la Baia Mare s-a înregistrat cea mai mare audienţă tv pentru o gală de kickboxing pentru ultimii doi ani în România. Pro Arena a fost pe locul 6 în topul televiziunilor, deşi gala a fost un adevărat maraton, cu 4,5 ore de transmisiune directă, între orele 20:00 şi 00:30. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici