Băutura-minune de la Coca-Cola: ajută la îngrijirea părului, a unghiilor, a pielii şi la pierderea în greutate - FOTO

Producătorul gigant de băuturi răcoritoare Coca-Cola se află în parteneriat cu o companie farmaceutică franceză pentru lansarea unei game de băuturi pentru frumuseţe despre care pretinde că ajută la pierderea în greutate şi aduce alte beneficii pentru sănătate.

6214 afișări
Imaginea articolului Băutura-minune de la Coca-Cola: ajută la îngrijirea părului, a unghiilor, a pielii şi la pierderea în greutate - FOTO

Băutura-minune de la Coc-Cola: ajută la îngrijirea părului, a unghiilor, a pielii şi la pierderea în greutate - FOTO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Mai târziu în această toamnă, Coca-Cola şi producătorul de medicamente Sanofi vor începe vânzarea mărcii Beautific Oenobiol ca parte dintr-o campanie pilot ce va acoperi un număr limitat de magazine din Franţa, informează Daily Mail.

Potrivit unui raport Wall Street Journal, gama de patru băuturi Oenobiol va conţine apă minerală, suc de fructe şi aditivi nutritivi.

Conform descrierii ce va apărea pe ambalaje, produsele "ajută la întărirea firului de păr şi a unghiilor, la pierderea în greutate şi la creşterea energiei".

Cele două companii au confirmat decizia după scurgerea unor informaţii aparţinând sindicatelor Sanofi, conform cărora muncitorii ar fi fost nemulţumiţi de faptul că producătorul farmaceutic a început să vorbească de băuturi pentru frumuseţe la numai o lună după ce a anunţat planurile de reducere a anagajaţilor la un număr de 900.

Anunţul lansării a fost făcut în contextul în care Coca-Cola încearcă să crească vânzările în Europa şi în care, asemenea competitorului Pepsi, lansează mai multe băuturi cu un conţinut redus de calorii.

Mai devreme în acest an, filiala producătoare de băuturi din Franţa a lansat varianta Sprite cu stevia, un îndulcitor natural fără calorii, după ce în 2010 a introdus Fanta cu stevia.

Sanofi, un producător de medicamente cu sediul în Paris, a cumpărat Laboratoire Oenobiol în 2009, o companie care produce suplimente nutriţionale pentru piele şi îngrijirea părului.

Pentru Sanofi, intrarea pe piaţa băuturilor pentru frumuseţe este legată de încercările continue de a-şi creşte oferta de produse fără prescripţie medicală pentru a compensa diminuarea veniturilor, cauzată de competiţia cu producătorii de medicamente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici