Cele mai CIUDATE ORAŞE din lume: TOPUL celor mai nebuneşti aşezări unde oamenii au ales să locuiască - GALERIE FOTO

Un oraş construit într-un cimitir, un altul în mijlocul deşertului în care toate clădirile sunt din lut sau unul construit sub pământ se numără într-un top al celor mai ciudate locuri în care oamenii au ales să trăiască într-o comunitate.

30509 afișări
Imaginea articolului Cele mai CIUDATE ORAŞE din lume: TOPUL celor mai nebuneşti aşezări unde oamenii au ales să locuiască - GALERIE FOTO

Cele mai CIUDATE ORAŞE din lume:

Site-ul www.cracked.com a realizat un top al celor mai nebuneşti aşezăminte de pe Planetă:

"ORAŞUL" CIMITIR din Filipine

Din cauza supraaglomerării oraşului Manila, oamenii nu au avut încotro şi s-au îndreptat spre periferie. Astfel, 10.000 de oameni trăiesc astăzi într-un cel mai mare cimitir din capitala filipineză, ei transformând locul într-un adevărat orăşel, cu magazine şi restaurante.

Oamenii au profitat de orice criptă sau mausoleu pentru a-şi face o locuinţă. Unii dintre ei au reuşit chiar să aibă electricitate. În plus, rezidenţii sunt plătiţi pentru a avea grijă de morminte. Aici, sunt înmormântaţi peste un milion de oameni.

 

ORAŞUL ALBASTRU DIN MAROC

Când ajungi în Chefchaouen (Maroc) ai impresia că ai nimerit în "satul ştrumfilor". În 1930, evreii au decis să vopsească pereţii caselor în albastru deschis, tradiţia rămânând până în prezent.

 

"ORAŞUL ROCĂ" DIN PORTUGALIA

De secole, locuitorii din Monsanto (Portugalia) şi-au dus traiul în case construite sub roci masive. Oamenii şi-au construit străzile şi casele printre, deasupra sau sub rocile masive, preferând să le păstreze forma naturală şi peisajul locului.

 

ORAŞUL DE SUB PĂMÂNT (AUSTRALIA)

Coober Pedy este unul dintre cele mai inaccesibile oraşe din Australia, care este recunoscută pentru climatul ei dificil. În 1915, după ce aici s-a descoperit un zăcământ de opal, numeroşi mineri s-au instalat în Coober Pedy. Însă, la scurt timp ei au realizat că temperaturile erau extrem de ridicate, astfel că au decis să locuiască sub pământ.

 

MANHATTAN-UL DEŞERTULUI

Se spune despre Shibam (Yemen) că este oraşul cu primii zgârie-nori din lume. Cu secole înainte ca americanii din New York şi Chicago să ridice primii zgarie nori, Orientul Mijlociu excela în construcţii de acest gen, care erau însă din cărămizi de lut. Turnurile din Shibam se ridică la înălţimi de peste 30 de metri si au chiar şi 11 etaje. Deşi sunt vechi, ele sunt locuite permanent de peste 500 de ani.

 

CASELE HAKKA DIN CHINA

Locuintele Hakka, din regiunea chineză Fujian, sunt clădiri de pământ, construite în scopuri defensive, cu o singura intrare şi fără ferestre la nivelul solului. Cele mai mari case Hakka acopereau 40.000 metri pătraţi, însă cele din prezent acoperă câte 10.000 de metri pătraţi. Acest stil de arhitectura este unic pe teritoriul Chinei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici