"Paradoxul francez" al vinului roşu, explicat de cercetători

Consumul moderat de vin roşu reduce riscul de declanşare a maladiilor cardiovasculare, potrivit numeroaselor studii din ultimii ani, cercetătorii francezi prezentând, recent, prima explicaţie ştiinţifică a mecanismului molecular al acestei protecţii oferite de polifenolii din vin.

1214 afișări
Imaginea articolului "Paradoxul francez" al vinului roşu, explicat de cercetători

"Paradoxul francez" al vinului roşu, explicat de cercetători (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cercetătorii de la Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM-Universitarea din Angers, Franţa) au descifrat mecanismul molecular prin care polifenolii din vinul roşu determină celulele din pereţii arterelor sangvine să producă monoxid de azot (NO), un gaz vasodilatator. Acest studiu a fost publicat în cel mai recent număr al revistei ştiinţifice americane PLoS One.

Diferite studii, inclusiv cel efectuat de echipa de la Universitatea din Angers, au identificat polifenolii din vin drept agenţii responsabili pentru apariţia efectului vasodilatator, în urma producerii monoxidului de carbon la nivelul celulelor endoteliale care căptuşesc pereţii vaselor sangvine.

Oamenii de ştiinţă mai aveau de descoperit felul în care se declanşa producţia monoxidului de azot.

Mecanismul descifrat recent are legătură cu unul dintre receptorii hormonului estrogen din celulele pereţilor vasculari, subtipul alfa, la care se ataşează moleculele de polifenoli.

Sub efectul estrogenului, femeile prezintă un risc cardiac mult mai scăzut înainte de menopauză, iar efectele benefice ale estrogenului se produc prin intermediul acestei forme de receptor. Pornind de aici, medicii francezi au avut ideea de a-l studia pe şoareci.

Ei au pornit de la ipoteza că un anumit tip de polifenol - delfinidină - care activează receptorul, este suficient pentru a declanşa producerea monoxidului de azot în celulele endoteliale şi să scadă, astfel, presiunea arterială.

Într-adevăr, polifenolii din vinul roşu au determinat scăderea tensiunii arteriale în cazul şoarecilor cu receptori ERalpha, dar nu au generat nicio "relaxare vasculară" la şoarecii care nu prezentau aceşti receptori. Această descoperire reprezintă dovada faptului că binefacerile polifenolilor asupra supleţei arterelor necesită prezenţa acestui receptor de estrogen.

Pentru a-şi dubla argumentaţia, cercetătorii francezi au demonstrat faptul că un anumit medicament anticancer (Fulvestrant), inhibitor al acestui receptor, blochează producerea monoxidului de azot de către celulele vasculare, împiedicând astfel arterele să se dilate.

Această descoperire oferă, în afara unei explicaţii ştiinţifice a "paradoxului francez" - mai puţine cazuri de infarct în sud-vestul Franţei, deşi alimentaţia oamenilor este bogată în grăsimi saturate provenind din alimente precum unt, smântână, brânză, mezeluri, foie gras, pulpe de raţă, dar şi în vin -, şi noi informaţii despre "potenţialul terapeutic al polifenolilor în tratarea maladiilor cardiovasculare", potrivit cercetătorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici