Rusia va construi un hotel pentru turiştii spaţiali care va fi inaugurat în 2016

Un hotel spaţial confortabil, conceput în principal pentru viitorii turişti spaţiali, va fi plasat pe orbită, la începutul anului 2016, a anunţat, miercuri, Serghei Kostenko, directorul companiei Orbital Technologies, iniţiatoarea acestui proiect ambiţios.

19 afișări
Imaginea articolului Rusia va construi un hotel pentru turiştii spaţiali care va fi inaugurat în 2016

Rusia va construi un hotel pentru turiştii spaţiali care va fi inaugurat în 2016 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Primul modul al hotelului spaţial va putea fi finalizat în 2012-2013 şi va fi plasat pe orbită la sfârşitul anului 2015 sau începutul anului 2016", a declarat Serghei Kostenko, citat de agenţia de presă RIA-Novosti.

În opinia lui, acest prim modul, cu un volum de 20 de metri cubi, va dispune de patru cabine şi va putea găzdui până la şapte persoane.

Capsulele spaţiale ruseşti Soyuz îi vor transporta pe viitorii turişti spaţiali până la acest hotel, care se va numi Staţia Spaţială Comercială (CSS). Alimentele şi alte produse vor fi transportate de către vasele de tip cargo Progress.

"Interiorul modulului nu va semăna cu interiorul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS): hotelul trebuie să fie confortabil, iar turiştii vor putea să admire Terra prin hublouri foarte mari", a explicat Serghei Kostenko.

Până în prezent, turiştii spaţiali, printre care s-a aflat şi miliardarul canadian Guy Laliberté, fondatorul companiei Cirque du Soleil, au trebuit să împartă cu astronauţii aflaţi în misiune pe ISS atât cabinele, cât şi condiţiile de trai - considerate spartane - de la bordul staţiei.

Destinat în special viitorilor turişti, hotelul va putea fi folosit şi de persoane care lucrează pentru diverse companii private, ce doresc să efectueze cercetări ştiinţifice în spaţiu, au precizat iniţiatorii acestui proiect.

Proiectul, conceput în cooperare cu compania de construcţii spaţiale Energia, va fi finanţat de investitori ruşi şi americani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici