COMENTARIU Marius Oprea | Statele Dezbinate ale Americii: SUA în 2020 e România din 1990

Acum însă, un sistem electoral care statua o democraţie socotită perfectă, dă primul său rateu. Oricine va fi ales preşedinte, acesta nu va fi acceptat de tabăra adversă: democraţia americană pare că se devorează pe sine şi că alegerile vor degenera într-un adevărat război civil.

Tipul de alegeri specific în SUA a fost fondat în 1787, cînd ”părinţii” democraţiei americane au creat Colegiul Electoral, cel care de fapt alege preşedintele. Pe atunci era imposibilă o campanie electorală în toate statele, care să ducă la alegerea unei persoane reprezentative pentru toate acestea şi, de aceea, s-a stabilit ca el să fie ales de acest Colegiu, ai cărui membri erau singurii aleşi, în fiecare stat, prin votul direct. A fost o hotărîre necesară în acel moment, în care un sentiment naţional nu se conturase încă – SUA era de fapt un mozaic, domninanţi fiind anglo-saxonii, iar ceea ce a coagulat naţiunea americană a fost tocmai democraţia, statuată de Constituţie. Şi primele alegeri ale preşedinţilor americani, care n-au fost percepuţi ca reprezentanţi ”locali”, ci ai tuturor, au contribuit astfel la naşterea sentimentului de apartenenţă la noua ”naţiune americană”.

A fost la momentul respectiv cea mai bună soluţie, care acum poate părea anacronică, pentru că anulează voinţa politică exprimată direct de un foarte mare număr de alegători. Pe scurt, americanii votează direct, în propriile state, un număr de electori, stabiliţi pentru fiecare stat, în funcţie de mărimea populaţiei şi aleşi dintre personalităţile locale. Aceştia sînt republicani sau democraţi, în funcţie de rezultatul majorităţii voturilor din acel stat – dacă au cîştigat, de pildă, republicanii, atunci toţi electorii sînt republicani, iar ei votează în consecinţă preşedintele.

Sistemul gîndit 1787 a evitat ca alegerea să fie una strict politică, prin reprezentanţii Congresului, care ar fi divizat ţara. Dacă s-ar fi optat pentru votul direct, localnicii şi-ar fi votat propriul favorit şi nu o persoană reprezentativă, la nivelul tuturor statelor Uniunii.  Acest sistem al desemnării preşedintelui de către un Colegiu al Electorilor care a fost stabilit de părinţii fondatori ai Statelor Unite este asemănător modului în care la noi se alegea pînă nu demult preşedintele unui Consiliul Judeţean, prin votul majorităţii consilierilor, sau cum cum e ales Papa de către Colegiul Cardinalilor. Sistemul din Statele Unite transferă loialităţile ”locale”, exprimate de majoritatea alegătorilor, la nivelul federal.

Marele neajuns este că o mulţime de voturi exprimate direct în cele 50 de state americane care îi aleg pe cei 538 de electori se pierd, în momentul în care majoritatea voturilor dintr-un stat determină ”culoarea” electorilor: fie numai democraţi, fie numai republicani. De aceea e esenţială cîştigarea majorităţii, în fiecare stat în parte. Şi, avînd în vedere că există ”fiefuri” tradiţionale ale republicanilor şi ale democraţilor, bătălia se dă, de fapt, în doar cîteva state, unde echilibrul între democraţi şi republicani a fost dintodeauna fragil. Iar cea mai importantă luptă se poartă în Florida şi Pennsylvania, două state cu un număr mare de electori şi în care votul a oscilat de-a lungul istoriei, electorii acestora determinînd de la finele celui de-al doilea război mondial încoace cine anume ocupă Biroul Oval de la Casa Albă.

Acum însă, acest sistem care în trecut a funcţionat fără fisuri, îşi arată pentru prima oară defectul fundamental – anume că o mare parte a votanţilor direcţi îşi văd opţiunea ignorată. Se întîmplă acest lucru în condiţiile unei polarizări violente a societăţii americane. În Statele Unite s-a creat, sub imperiul unui acces atît de liber şi diversificat la informaţie şi o diseminare a unor campanii ”on line” de-a dreptul furibunde, o adevărată falie, prin radicalizarea a ceea ce-i despărţea în mod tradiţional pe republicani şi democraţi. Nu mai există dialog, ci de-a dreptul ură.

În prezent, Statele Unite seamănă cu România din 1990, polarizată de mineriadă şi de propaganda fesenistă, care deţinea singurele canale de informare în masă (televiziunea şi radio-ul public) în două tabere ireductibile: cei care optau pentru partidele istorice, ori chiar se declarau de-a dreptul monarhişti şi majoritatea ”oamenilor de bine”, apărători ai unui sistem cît mai apropiat de cel comunist, în care ”democraţia” să fie una ”liniştită” şi predictibilă. Atunci opţiunea politică a dat naştere unor proteste paşnice de genul ”golaniadei”, dar şi violenţei mineriadelor, iar polarizarea a atins cote maxime. Conflictele s-au acutizat nu numai în colectivitate, ci şi în intimitatea familiilor.

Mulţi se întreabă, cine e mai bine să cîştige pentru România. Eu cred că, în cazul în care Trump va cîştiga, vom avea şansa să aflăm mai multe despre subteranele amestecului direct al administraţiei americane în România, în timpul democratului Obama şi mai ales a vicepreşedintelui Biden: cine şi cum a ”dirijat” aşa-zisa ”luptă anticorupţie”, care a transformat SRI-ul în Securitate şi DNA-ul în Procuratură socialistă şi ce afaceri necurate a derulat fiul vicepreşedintelui american în România, de ce Laura Codruţa Kovesi poza, atît de veselă, alături de şeful ”antenei” CIA la Bucureşti şi cum a fost salvat preşedintele Băsescu de referendumul prin care românii îl alungaseră de la Cotroceni. Şi multe altele. Dacă Biden va ajunge la Casa Albă, nimic din toate acestea nu va ieşi la iveală.

E de necrezut, dar se pare că democraţia are şi această capacitate de a se devora pe sine, atunci cînd libertatea nu cunoaşte limitele decenţei, e vulgarizată şi e transformată în fanatism. Rezultatele alegerilor din Statele Unite, atît de strînse, deşi Biden conduce, dar Trump se pare că a cîştigat Florida, unde un număr mare de hispanici au votat pentru el, vor arăta cine anume va ridica baricadele în stradă: adepţii ”supremaţiei albe” ai acestuia din urmă, sau militanţii ”Black Life Matter” şi ANTIFA, încurajaţi de democraţii lui Biden. Căci violenţele nu cred că le mai poate opri nimeni, iar comercianţii care şi-au baricadat magazinele înţeleg cel mai bine acest lucru. America e împărţită în două lumi ireconciliabile. Confruntarea e doar o problemă de timp şi de dimensiune a violenţelor. Şi ele, dacă vor izbucni, se pot transforma în ce e mai rău – într-un adevărat război civil între America ”socialistă” şi cea tradiţională, care ar distruge nu doar democraţia din Statele Unite, ci şi echilibrul fragil al democraţiei din întreaga lume. În faţa unui viitor tulbure şi nesigur, amplificat de pandemia de Covid-19, ea poate fi înlocuită de ”predictibilitatea” regimurilor autoritare şi chiar de dictatură.