Preşedintele Ungariei a declarat că sprijină includerea României, Bulgariei în Spaţiul Schengen

Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a declarat, în cadrul unei reuniuni la Sofia a Grupului Arraiolos, că ţara sa sprijină includerea rapidă a statelor membre UE România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen, adăugând că că ambele au depus multe eforturi în acest sens, relatează MTI.

1133 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Ungariei a declarat că sprijină includerea României, Bulgariei în Spaţiul Schengen

Preşedintele Ungariei a declarat că sprijină includerea României, Bulgariei în Spaţiul Schengen (AFP)

Janos Ader a participat la o reuniune de două zile a preşedinţilor din cadrul grupului Arraiolos, care a avut loc la Sofia şi care s-a încheiat joi.

Ader a spus că Ungaria sprijină includerea rapidă a statelor membre UE România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen, lucru pentru care oficialul a subliniat că ambele state au depus multe eforturi. Participanţii au convenit asupra faptului că integrarea statelor balcanice care nu fac parte din UE ar fi de o importanţă capitală pentru stabilitatea Blocului comunitar, a mai spus Ader.

Principala sarcină a UE este să îşi recâştige credibilitatea pentru a evita ca încredera opiniei publice în instituţiile sale să scadă şi mai mult, a declarat preşedintele Ungariei la Sofia. Încrederea opiniei publice în UE va scădea în continuare dacă liderii să rămân incapabili să "gândească în termeni strategici", a susţinut el. Încrederea în liderii UE şi în instituţiile acesteia va avea şi mai mult de suferit, de asemenea, dacă aceştia răspund cu întârziere la crize şi se angajează în "dispute fictive", a declarat Ader.

În ceea ce priveşte criza migraţiei, Ader a subliniat împortanţa garantării siguranţei în fiecare stat european şi a făcut apel la depunerea unor eforturi pentru a combate această criză. Printre acestea se numără consolidarea şi protejarea mai eficientă a graniţelor externe ale UE şi intensificarea cooperării la nivelul organismelor de aplicare a legii şi al agenţiilor de informaţii din statele membre, potrivit lui Ader.

Cele mai înstărite state membre UE şi Bruxellesul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile umanitare oferind ajutor pentru construirea taberelor de refugiaţi în statele situate în vecinătatea zonelor de criză,a spus el, adăugând că UE trebuie să contribuie la reconstruirea infrastructurii în statele care au auvut de suferit de pe urma războiului, a spus el.

Grupul Arraiolos, numit după numele oraşului portughez unde a avut loc prima întâlnire a membrilor acestuia în anul 2003, a fost înfiinţat iniţial cu scopul de a crea un forum pentru preşedinţii europeni fără putere executivă.

La cea de-a 12-a reuniune a grupului au participat zece preşedinţi. Aceasta a avut loc la Sofia în zilele de miercuri şi joi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici