Prima pagină » Sport » Finala feminină de la US Open a fost amânată pentru duminică

Finala feminină de la US Open a fost amânată pentru duminică

Finala feminină de la US Open, care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, de la ora 23.00 GMT, a fost amânată pentru duminică, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, au anunţat organizatorii.
Finala feminină de la US Open a fost amânată pentru duminică

„Pentru sâmbătă seară sunt prevăzute furtuni cu ploi importante şi vânturi puternice. Din această cauză, finala feminină a fost amânată pentru duminică„, au precizat organizatorii turneului, într-un comunicat.

În finală se vor întâlni sportiva din Belarus Victoria Azarenka, numărul 1 mondial, şi jucătoarea americană Serena Williams, locul 4 WTA.

Desfăşurarea US Open a mai fost perturbată de ploaie în ultimii ani: finala masculină nu a putut avea loc în zilele stabilite iniţial la precedentele patru ediţii, iar finala feminină nu se va putea disputa în ziua prevăzută pentru a patra oară în cinci ediţii, din 2008 până acum.

Sâmbătă, prima semifinală masculină, dintre scoţianul Andy Murray, cap de serie numărul 3, şi cehul Tomas Berdych (nr. 6), a început cu o întârziere de aproape o oră şi jumătate.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia