Prima pagină » Social » Cei 23 de români din Belgia care intraseră în grevă au decis reluarea activităţii

Cei 23 de români din Belgia care intraseră în grevă au decis reluarea activităţii

Cei 23 de muncitori români din Belgia care intraseră în grevă pentru că nu îşi mai primiseră salariile din iulie au decis reluarea lucrului, după încheierea unui alt contract de muncă
Cei 23 de români din Belgia care intraseră în grevă au decis reluarea activităţii

Muncitorii au fost recrutaţi în România de către o firmă locală. Ulterior, aceasta a furnizat mâna de lucru unei întreprinderi cu sediul în nordul Belgiei, subcontractată de către un consorţiu desemnat pentru a construi o închisoare în Marche, anunţă publicaţia Le Vif.

De la începutul lunii iulie, patronul întreprinderii nu-şi mai plătea muncitorii, care, la rândul lor, refuzau să continue lucrul. În urma protestului, românii au obţinut un contract direct cu angajatorul.