Prima pagină » Social » Peste 300 de permise auto, reţinute de poliţişti după acţiuni în zona barurilor şi a cluburilor

Peste 300 de permise auto, reţinute de poliţişti după acţiuni în zona barurilor şi a cluburilor

Peste 300 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti, în perioada 28 februarie - 2 martie, în urma unor acţiuni care au avut loc la nivel naţional în zona discotecilor, barurilor şi cluburilor de noapte din mediul rural, a anunţat Poliţia Română.
Peste 300 de permise auto, reţinute de poliţişti după acţiuni în zona barurilor şi a cluburilor
Andrei Dumitrescu
03 mart. 2014, 15:43, Social

Poliţiştii au acţionat, în acest sfârşit de săptămână, în localităţile din mediul rural, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale ce se comit în zona discotecilor, barurilor, night club-urilor şi altor localuri de alimentaţie publică. Astfel, au fost constatate 286 de infracţiuni şi aplicate aproape 11.000 de sancţiuni contravenţionale„, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Română.

Potrivit sursei citate, pentru această acţiune au fost mobilizaţi peste 7.300 de poliţişti care au urmărit, în special, prevenirea consumului de droguri, prevenirea furturilor şi a tâlhăriilor dar şi prinderea persoanelor urmărite.

În urma acţiunilor, au fost găsiţi 15 urmăriţi şi au fost prinşi 251 de suspecţi de comiterea unor infracţiuni.

De asemenea, poliţiştii au întocmit 286 de dosare penale şi au dat 10.926 de amenzi contravenţionale.

Confosm Poliţiei Române, cele mai multe amenzi, 8.033, au fost date de poliţiştii rutieri, dintre care 102 pentru consum de alcool şi 3.048 pentru depăşirea limitei de viteză. Totodată, au fost reţinute 335 de permise de conducere şi 208 de certificate de înmatriculare.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia