Prima pagină » Social » ACCIDENT GRAV pe DN6: Patru persoane, între care doi copii, au murit, după ce maşina în care se aflau a derapat

ACCIDENT GRAV pe DN6: Patru persoane, între care doi copii, au murit, după ce maşina în care se aflau a derapat

Patru persoane, între care doi copii de un an şi jumătate şi respectiv opt ani, au murit, sâmbătă după-amiază, după ce maşina în care se aflau a derapat în timpul unei depăşiri, pe DN6 Timişoara- Lugoj, izbindu-se de un TIR care circula regulamentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ACCIDENT GRAV pe DN6: Patru persoane, între care doi copii, au murit, după ce maşina în care se aflau a derapat

Potrivit poliţiştilor de la faţa locului, în centrul localităţii Topolovăţu Mare, aflată pe DN6 care leagă Timişoara de Lugoj, o femeie în vârstă de 32 de ani aflată la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, care se îndrepta dinspre Lugoj înspre Timişoara, a vrut să depăşească alte două autoturisme, însă din cauza carosabilului umed maşina a derapat, iar şoferiţa a pierdut controlul volanului. Autoturismul a lovit apoi una dintre maşinile pe care urma să le depăşească, dar şi un TIR încărcat cu bere, care circula regulamentar, din sens opus.

În urma impactului, şoferiţa de 32 de ani, precum şi pasagerii din maşina pe care aceasta o conducea, fiica acesteia de un an şi jumătate, o nepoată în vârstă de opt ani şi o femeie de 56 de ani, au murit pe loc.

Alţi doi pasageri din autoturismul lovit s-au ales cu răni uşoare, în timp ce şoferul TIR-ului a scăpat nevătămat.

”La faţa locului au fost trimise patru ambulanţe şi două echipaje de pompieri de la descarcerare, precum şi elicopterul SMURD pentru a prelua eventuale victime”, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Siutaţii de Urgenţă ”Banat”, Sindia Vlaia.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia