„Vă rog să acceptaţi condoleanţele mele pentru dispariţia fostului arbitru Nicolae Rainea. Numeroasele sale contribuţii la jocul de fotbal vor fi ţinute minte, în special cele de la finala UEFA Euro 1980 şi de la cele trei Campionate Mondiale FIFA la care a participat. În numele întregii comunităţi fotbalistice internaţionale, v-aş fi recunoscător dacă puteţi transmite condoleanţele noastre familiei şi celor dragi. Ne-am dori ca, într-o oarecare măsură, cuvintele noastre să aducă puţină pace şi alinare în aceste momente triste”, a notat preşedintele FIFA.
Fostul arbitru FIFA Nicolae Rainea a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 81 de ani. Trupul neînsufleţit al lui Nicolae Rainea este depus la capela Sf. Sofia din Galaţi, iar înmormântarea, cu onoruri militare, va avea loc sâmbătă, la ora 10.00, la cimitirul Eternitatea.
Citeşte şi: Mircea Sandu: Rainea a fost unul dintre cei mai reprezentativi oameni ai fotbalului românesc
Citeşte şi: Porumboiu: Rainea a fost cel mai înalt vârf al arbitrajului românesc care nu va fi niciodată egalat
Citeşte şi: Cel mai titrat arbitru român, Nicolae Rainea, a murit din cauza unor complicaţii pulmonare şi cardiace severe