Prima pagină » Sport » Florin Mergea s-a calificat în sferturi de finală la Stuttgart, la dublu

Florin Mergea s-a calificat în sferturi de finală la Stuttgart, la dublu

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 4, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii în valoare de 574.965 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.
Florin Mergea s-a calificat în sferturi de finală la Stuttgart, la dublu
Traian Terzian
10 iun. 2015, 17:29, Sport

Mergea şi Bopanna au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 7-6 (10), după o oră şi 11 minute, cuplul Marin Cilici/Frank Moser (Croaţia/Germania).

În sferturile de finală, Florin Mergea şi Rohan Bopanna vor întâlni învingătorii partidei dintre perechea Andreas Seppi/Viktor Troicki (Italia/Serbia) şi cuplul Mate Pavici/Michael Venus (Croaţia/Noua Zeelandă).

Pentru calificarea în sferturile de finală, Mergea şi Bopanna vor primi 45 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 5.180 de euro.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da