Prima pagină » Politic » Dragnea, despre Băsescu: Nu cred că dacă îşi doreşte să candideze îl poate împiedica dosarul penal

Dragnea, despre Băsescu: Nu cred că dacă îşi doreşte să candideze îl poate împiedica dosarul penal

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este de părere că fostul şef de stat Traian Băsescu nu poate fi împiedicat să candideze la Primăria Capitalei de dosarul penal instrumentat de Parchetul General.
Dragnea, despre Băsescu: Nu cred că dacă îşi doreşte să candideze îl poate împiedica dosarul penal

„Îmi este foarte greu să comentez, dar din câte îl ştiu eu pe Traian Băsescu – nu este nici laudă, nici critică, nu cred că dacă îşi doreşte să candideze îl poate împiedica aşa ceva”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu este cercetat într-un dosar penal, instrumentat de Parchetul General, pentru spălare de bani, în legătură cu achiziţionarea unui teren din zona Băneasa, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor judiciare, este vorba despre o tranzacţie din anul 2000, în urma căreia Traian Băsescu a achiziţionat un teren la un preţ sub nivelul pieţei, pe care ulterior l-ar fi vândut către cumnata omului de afaceri Costel Căşuneanu.

Terenul, situat pe Aleea Privighetorilor din zona Băneasa, a avut, potrivit surselor, doi cumpărători. Unul a fost Traian Băsescu, iar cel de-al doilea, omul de afaceri Costel Căşuneanu, diferenţa de preţ fiind însă mare între cele două tranzacţii. Mai precis, Traian Băsescu a plătit un preţ de circa patru ori mai mic decât Căşuneanu.

După doi ani, fostul preşedinte a vândut terenul din zona Băneasa către cumnata omului de afaceri Costel Căşuneanu, de această dată la preţul pieţei.

”Printr-o adresă a PICCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi respectiv 2002, urmare a unei reclamaţii făcută de domnul Ciuvică. Pentru corectă informare aduc la cunoştinţă că în acelaşi dosar, prin REZOLUŢIA din 25 iunie 2012 a PICCJ s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PICCJ. Pentru moment nu am fost citat la PICCJ. Cu certitudine, imediat ce voi fi citat mă voi prezenta în faţa procurorului de caz”, a scris fostul şef de stat pe Facebook.

Deputatul Elena Udrea afirmă că fostul preşedinte Traian Băsescu a fost avertizat în ultima perioadă, ”mai direct sau mai voalat”, să nu intre în cursa pentru Primăria Capitalei, punerea sa sub acuzare fiind o consecinţă directă a posibilităţii de a candida.

 

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia