Prima pagină » Sport » Simona Halep – Sara Errani, în semifinalele Rogers Cup

Simona Halep – Sara Errani, în semifinalele Rogers Cup

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, va juca, sâmbătă, în semifinalele Rogers Cup împotriva jucătoarei Sara Errani, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, după ce italianca a trecut, cu scorul de 6-4, 6-4, de ucraineanca Lesia Ţurenko, locul 54 WTA, în sferturile competiţiei.
14 aug. 2015, 23:43, Sport

Errani a avut nevoie, vineri, de o oră şi 30 minute pentru a trece de Ţurenko, jucătoare venită din calificări.

Halep şi sportiva italiană de 28 de ani s-au întâlnit de trei ori până acum, scorul fiind de 2-1 pentru româncă.

În ultimul lor meci, Simona Halep a învins-o, la 24 aprilie, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Errani, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier de la Stuttgart.

Tot vineri, Simona Halep a învins-o, cu scorul de 0-6, 6-3, 6-1, pe sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 6, calificându-se în semifinalele Rogers Cup, competiţie din categoria Premier 5.

Pe partea superioară a tabloului de simplu, americanca Serena Williams, locul 1 WTA, va evolua în sferturi cu italianca Roberta Vinci, locul 53 WTA. Învingătoarea din acest meci va juca în semifinale împotriva câştigătoarei dintre Ana Ivanovici (Serbia), locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5 şi Belinda Bencic (Elveţia), locul 20 WTA.

Toate partidele din sferturile de finală al Rogers Cup de la Toronto au loc vineri, semifinalele fiind programate sâmbătă.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da