„Înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Boureanu Cristian Alexandru cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile”, se arată în decizia de luni a instanţei.
Judecătoria Sectorului 1 a analizat propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 de prelungire a mandatului de arestare preventivă.
Decizia de luni, de plasare în arest la domiciliu a lui Boureanu, poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.
Cristian Boureanu a fost arestat pe 10 iunie, fiind acuzat de ultraj, după ce a lovit poliţiştii care au oprit în trafic maşina în care se afla.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis dosar pentru fapte de purtare abuzivă în urma scandalului dintre Cristian Boureanu şi poliţişti, fostul deputat acuzându-i pe aceştia că l-ar fi agresat.
În spaţiul public au apărut mai multe înregistrări din noaptea în care maşina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită pe bulevardul Aviatorilor din Capitală, pe imagini putându-se observa cum fostul deputat îl loveşte pe unul din poliţişti în zona inghinală, dar şi cum omul legii ripostează cu un pumn în zona feţei.
Citeşte şi: Urmările scandalului din DNA. Încă doi procurori au cerut să plece din Direcţia Anticorupţie. Numărul celor care vor detaşarea la alte instituţii a ajuns la opt. Codruţa Koveşi a cerut revocarea pentru doi dintre ei
Citeşte şi: APA NOVA: Bucureştiul întâmpină aversele de ploaie cu toate stăvilarele deschise pentru evacuarea apelor – FOTO
Citeşte şi: Judecător, după controlul demarat la DNA de Inspecţia Judiciară: Susţin demersul procurorilor. Am fost hăituită de pigmei ce se cred magistraţi