„La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei”, se arată într-un răspuns al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la solicitarea MEDIAFAX.
Procurorii anticorupţie mai precizează că în acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă, “in rem” şi că această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.
Informaţiile vin după ce, vineri, DNA a anunţat că o parte din dezvăluirile Rise Project privind afacerile lui Liviu Dragnea fac obiectul unui dosar deschis în februarie 2016, fiind solicitate acte de la autorităţile din Brazilia.
„O parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (faţă de fapte) sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relaţii de la autorităţile naţionale şi de la autorităţile din Brazilia”, transmite DNA.
Rise Project a publicat o serie de materiale despre presupusele afaceri ale liderului PSD Liviu Dragnea în Brazilia, dar şi despra firma Tel Drum.
În ultimul material, jurnaliştii au publicat un document despre care susţin că este clasificat, atribuit DGIPI, numit „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman”. În documentul prezentat se precizează că, la nivelul IPJ Teleorman, se deţin o serie de informaţii referitoare la „preşedintele CJ care şi-a format o reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”. În urma verificărilor s-ar fi descoperit că ar fi fost deţinător majoritar al acţiunilor la purtător ale companiei Tel Drum. Societatea, se precizează în act, în perioada 2000-2010, ar fi obţinut, „prin licitaţii trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul CJ Teleorman”. Conform documentului citat, cumpărarea firmei de către Liviu Dragnea s-a făcut în condiţii frauduloase.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că nu are nicio afacere în Brazilia şi nicio legătură cu ancheta DNA, afirmând că „totul pleacă de Soros”.
„Să o iau inginereşte. Nu am nicio afacere în Brazilia, nu am nicio afacere în nicio alătă ţară. Nu a dus bani în Brazilia, nu am transferat bani în nicio altă ţară. Declaraţia mea de avere este foarte clară”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la RTV.
Liviu Dragnea a susţinut că documentul în baza căruia îi sunt aduse acuzaţiile legate presupusele sale afaceri nu este asumat de nicio instituţie.
Citeşte şi: DNA, legat de o parte din dezvăluirile Rise Project privind afacerile lui Liviu Dragnea: S-a început urmărirea in rem pentru corupţie/ S-au cerut acte din Brazilia
Citeşte şi: Augustin Lazăr, întrebat dacă DNA ar trebui să se autosesizeze în legătură dezvăluirile Rise Project: Dacă nu cumva are un dosar în lucru
Citeşte şi: DGPI susţine că documentul apărut în ancheta Rise Project despre Liviu Dragnea nu aparţine instituţiei
Citeşte şi: Orban: PNL cere demiterea de urgenţă a preşedintelui ANAF, după descinderea în redacţia RISE Project
Citeşte şi: ANAF: Controlul de la Rise Project, în urma unei analize de risc efectuată de către DGAF
Citeşte şi: Dragnea cere explicaţii de la Finanţe şi ANAF privind controlul din redacţia Rise Project
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI Liviu Dragnea cere explicaţii autorităţilor din Brazilia pentru „date personale” publicate de Rise Project