Sportiva s-a arătat foarte încrezătoare înaintea confruntării cu actualul lider mondial şi s-a bazat pe suprafaţa de joc pe care se va disputa meciul. Pliskova a învins-o pe compatrioata Barbora Strycova (24 WTA) după două ore şi 42 de minute, 6-7(5), 6-3, 6-2, şi o va întâlni pe Simona Halep pentru un loc în semifinalele competiţiei de la Antipozi. Fost lider mondial, cehoaica şi-a egalat cea mai bună performanţă la Australian Open, ea atingând sferturile de finală şi în 2017.
„Primul set m-a stors de energie, dar am încercat să mă calmez şi să încerc să joc cât mai bine. Mi-am asumat multe riscuri, am fost mult mai agresivă şi mi-am impus jocul”, a spus capul de serie numărul 6 conform ausopen.com.
Pliskova a vorbit extrem de puţin despre meciul cu Halep, dar s-a arătat încrezătoare.
„Cred că pe această suprafaţă am o şansă foarte bună împotriva ei”, a mai spus Pliskova.
Meciul dintre Simona Halep şi Karolina Pliskova se va disputa miercuri, ora urmând a fi anunţată de organizatori. Halep şi Karolina Pliskova s-au întâlnit de şapte ori până acum, bilanţul fiind favorabil româncei, care s-a impus de cinci ori. Anul trecut, Halep a învins-o pe Pliskova în semifinalele turneului de la Roland Garros, cu 6-4, 3-6, 6-3.
Citeşte şi: Rezultate înregistrate luni la Australian Open 2018. Surpriza zilei a fost Novak Djokovic, eliminat în optimi
Citeşte şi: Simona Halep a uimit-o pe Naomi Osaka. Momentul care nu s-a văzut în transmisiunea în direct | VIDEO
Citeşte şi: Australian Open 2018 | Simona Halep, în sferturi la Melbourne, pentru a treia oară: Acest turneu arată ca un martaton pentru mine – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Mesajul transmis de Naomi Osaka, viitoarea adversară a Simonei Halep, înainte de optimile de finală de la Australian Open 2018
Citeşte şi: Simona Halep şi-a anulat antrenamentul de duminică, după maratonul de tenis cu Lauren Davis, care a intrat în istoria Australian Open / Gest superb pentru Halep din partea organizatorilor turneului
Citeşte şi: Simona Halep s-a calificat în optimi la Australian Open, după un meci de aproape patru ore/ Prima reacţie a Simonei Halep: Simt că muşchii mei sunt duşi, duşi!