Gheorghe Nichita a scris, duminică, pe pagina sa de socializare, că Mihai Chirica, precum şi viceprimarul Gabriel Harabagiu sau Sorin Iacoban au fost excluşi în mod corect din PSD.
„PSD Iaşi a decis excluderea din partid a primarului Mihai Chirica şi a acoliţilor săi, Sorin Iacoban, personaj care nu a reuşit să conteze niciodată atât cât şi-ar fi dorit, şi Gabriel Harabagiu, un no-name până în momentul în care, pe baza prieteniilor sale cu sistemul, a fost susţinut de Chirica să devină viceprimar. Am văzut figurile spăşite, de victime, cu care au ieşit Chirica, Harabagiu şi Iacoban din şedinţa în care s-a votat excluderea. Şi, sincer, nu înţeleg… chiar nu se aşteptau ca, la un moment dat, să apară şi un răspuns la acţiunile lor?! Cât de naiv, cât de imatur politic trebuie să fii să crezi că te poţi comporta la nesfârşit ca un copil răsfăţat?!”, a scris fostul primar al Iaşului despre excluderea lui Mihai Chirica din PSD.
Potrivit lui Nichita, pentru Mihai Chirica, excluderea din partid a fost doar o chestiune de timp, iar ceea ce face acum duce la o izolare a oraşului.
„Chirica nu şi-a asumat niciodată statutul de membru PSD; în mintea lui a candidat ca independent, doar susţinut de social-democraţi. După câştigarea alegerilor, s-a dezis ce cei care l-au ajutat şi, mai mult, a ajuns să se confunde cu PSD, să creadă că PSD este el, că el este creatorul PSD. Pe Chirica, această autosuficienţă l-a îngropat politic. Din cauza ego-ului său, Chirica izolează Iaşul, victimizându-se pe sine. La Iaşi, primarul pus de PSD nu reprezintă PSD, nu luptă pentru programul de guvernare propus de PSD; la Iaşi, primarul PSD este în opoziţie cu PSD!”, a adăugat Nichita.
Acesta a mai subliniat faptul că Liviu Dragnea ar fi greşit punându-l pe Mihai Chirica să candideze la Iaşi.
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a fost exclus, vineri, din PSD, alături de viceprimarul Gabriel Harabagiu şi Sorin Iacoban. Preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, a spus că decizia e definitivă.
Citeşte şi: Şefa Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse spune povestea „Femeii PE motostivuitor”
Citeşte şi: Proiect de lege: Cădirile organizaţiilor care se ocupă de minorităţile istorice româneşti, scutite de impozit
Citeşte şi: Un deputat PNL a lansat o petiţie online: Cei care refuză un loc de muncă rămân fără ajutor social
Citeşte şi: Călin Popescu Tăriceanu: PNL a rămas liberal doar cu numele. E un fel de „fată în casă” a statului paralel
Citeşte şi: Un nou proiect pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Cum vede un deputat UDMR structura acestei regiuni