Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că cei patru răniţi erau într-o singură maşină.
„Accidentul a avut loc pe Drumul Judeţean 546, în comuna Teslui. A fost implicat un singur autoturism, în care se aflau patru cetăţeni italieni. La sosirea echipajelor, cele patru persoane se aflau în afara autoturismului, conştiente”, a spus Băsăşteanu.
Şoferul autoturismului, un bărbat de 70 de ani, a suferit un traumatism toracic şi contuzie lombară, fiind preluat de echipajul SMURD şi transportat la UPU Slatina
Ceilalţi trei pasageri, cu vârste de 68, 60 şi 35 de ani, au suferit diverse traumatisme şi au fost duşi, de asemenea, la Spitalul din Slatina.
Poliţiştii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs după ce şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a lovit un cap de pod.
Citeşte şi: Persoane arestate în România, după ce în locuinţele lor s-au găsit zeci de kilograme de cannabis
Citeşte şi: Declarat mort în urmă cu 19 ani, unui bărbat nu i s-a redat identitatea. Complicaţiile birocratice ale unui caz aproape ireal
Citeşte şi: PESTA PORCINĂ | Purceii santinelă şi măsurile extreme: La ce au apelat oamenii pentru a opri boala/ „Cea mai eficientă a fost soluţia cu sodă caustică” – VIDEO
Citeşte şi: Sindicaliştii, despre varianta îngheţării salariilor: Eu sper să fie o glumă/ Nu ne surprinde
Citeşte şi: Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor le-a spus enoriaşilor, la sfinţirea bisericii, că e doliu după referendum şi nu au voie în altar | VIDEO