Ai auzit atât de des în ultimele luni despre ce mare gaură avem în bugetul statului din cauza pensiilor speciale, încât te-ai fi aşteptat ca ele să fie reduse măcar la jumătate prin noul proiect   adoptat în Parlament. Greşit. Doina Pârcălabu, fost şef al Casei naţionale de Pensii, a tradus în cifre pentru tine ce înseamnă impozitarea progresivă a pensiilor speciale.
   Spre exemplu, un pensionar care avea o pensie specială de 8.000 de lei, va încasa, pe viitor, 6.650 de lei, faţă de 7.400 de lei cât încasează acum. Cine are acum o pensie de 9.000 de lei, rămâne   cu 6.800 de lei.
   Cele mai mari reduceri sunt la categoria pensionarilor de lux. De exemplu, o pensie de 10.100 de lei devine 7.100 de lei, una de 19.100 de lei va deveni de 8.600 de lei. Cea mai mare pensie de   parlamentar, de 12.000 de lei, se reduce la 7.250 de lei. 
 
     
   Dacă te gândeşti că de aici va avea statul mai mulţi bani pentru a  construi o autostradă sau un spital, te înşeli. Doina Pârcălabu recunoaşte că parlamentarii ar fi  trebuit să bage mai   adânc mâna în buzunarul pensionarilor de lux pentru asta.   
     
   „Cei mai afectaţi sunt cei cu pensile cele mai mari. Economia la buget nu este foarte consistentă pentru că nu discutăm de un număr foarte mare de persoane. Cred că principiile avute în vedere se   referă la restructurarea cheltuielilor bugetare”, a spus aceasta.  
     
   Klaus Iohannis nu a anunţat dacă va promulga sau nu legea.  
     
   „În esenţă este o măsură care trebuie bine judecată. Cred ce este o discuţie care e un pic mai amplă şi cu ocazia verificării acestei legi o să mai fac câteva afirmaţii”, a declarat preşedintele   statului.  
     
     
     
   CALCUL PENSII IMPOZITATE 
     
     
   Pensie actuală – 8.000 de lei 
   Pensie totală impozitată – 6.650 de lei 
     
   Pensie actuală – 9.000 de lei 
   Pensie totală impozitată – 6.800 de lei 
     
   Pensie actuală – 10.100 de lei 
   Pensie totală impozitată – 7.100 de lei 
     
   Pensie actuală – 12.800 de lei 
   Pensie totală impozitată – 7.550 de lei 
     
   Pensie actuală – 16.400 de lei 
   Pensie totală impozitată – 8.150 de lei 
     
   Pensie actuală – 19.100 de lei 
   Pensie totală impozitată – 8.600 de lei 
     
   Pensie specială de parlamentar cu 3 mandate
     
   Pensie actuală – 12.000 de lei 
   Pensie totală impozitată – 7.250 de lei