Prima pagină » Sport » Organizatorii turneului Wimbledon au decis câţi spectatori vor putea asista la meciuri

Organizatorii turneului Wimbledon au decis câţi spectatori vor putea asista la meciuri

Organizatorii turneului Wimbledon au decis câţi spectatori vor putea asista la meciuri
Rafael Hekman
15 iun. 2021, 11:40, Sport

Organizatorii turneului de Grand Slam de la Wimbledon au anunţat la începutul săptămânii că, în colaborare cu guvernul britanic, s-a decis ca arenele pe care se desfăşoară cea mai mare competiţie de tenis pe iarbă să primească spectatori până la 50 la sută din capacitate.

„Salutăm anunţul prim-ministrului şi al secretarului pentru cultură, care au făcut publică decizia ca o serie de evenimente, inclusiv Campionatul de la Wimbledon din 2021, să poată avea loc cu acceptarea unui număr de spectatori mai mare decât stabilesc prevederile în vigoare. Decizia face parte din testul pilot pentru faza următoare a relaxărilor privitoare la pandemia de coronavirus, ca parte componentă a programului guvernamental de studiu al efectelor pandemiei asupra evenimentelor.”, se spune în comunicatul organizatorilor.

Turneul de la Wimbledon va face astfel parte din evenimentele pilot la care se va testa efectul participării a unui număr de spectatori egal cu până la 50% din capacitatea arenelor.

Grand Slam-ul londonez debutează luni, 28 iunie, şi va putea găzdui pe arena centrală până la 15.000 de spectatori.

„Acest lucru ne va permite să ne îndeplinim dorinţa de a organiza cel mai bun Wimbledon posibil în circumstanţele actuale, asigurând condiţii de siguranţă sanitară tuturor celor care fac ca Wimbledon să se întâmple – oaspeţii noştri, concurenţii, membri, personalul, mass-media, oficialii, rezidenţii locali şi partenerii.”, se mai precizează în comunicat.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia