La solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creşterea exponenţială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, miercuri, 50 de concentratoare de oxigen aflate în stocurile Poloniei au ajuns în România.
Polonia a asigurat transportul acestor materiale sanitare indispensabile tratării pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care au nevoie de oxigen.
Acestea au ajuns miercuri dimineaţă în Iaşi, urmând ca ISU Iaşi să facă recepţia echipamentelor, ca mai apoi să fie transportate la unitatea modulară din Leţcani.