Prima pagină » Politic » Liderii PNL speră „la o cale amiabilă”, respectiv ca Florin Cîţu să demisioneze – surse

Liderii PNL speră „la o cale amiabilă”, respectiv ca Florin Cîţu să demisioneze – surse

Liderii PNL care îi cer demisia lui Florin Cîţu de la preşedinţia partidului speră „la o cale amiabilă”, respectiv o demisie a acestuia, în caz contrar va fi convocată o şedinţă a Consiliului Naţional, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea partidului.
Liderii PNL speră „la o cale amiabilă”, respectiv ca Florin Cîţu să demisioneze - surse
Gabriel Pecheanu
31 mart. 2022, 10:28, Politic

„Noi sperăm la o cale amiabilă, adică să înţeleagă care e realitatea şi să renunţe (la preşedinţia partidului – n.r.). Dacă nu, vom convoca un Consiliu Naţional pentru a tranşa situaţia”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL.

Potrivit surselor citate, Cîţu este acuzat că „a lăsat partidul de izbelişte”, dar şi că face o opoziţie pe faţă în interiorul coaliţiei.

Un alt episod care i se reproşează liderului PNL este cel legat de evaluarea miniştrilor. Premierul Nicolae Ciucă a transmis atunci că „evaluarea şi remanierea miniştrilor sunt la latitudinea şefului Guvernului”.

Potrivit unor surse liberale, 40 de lideri judeţeni îi cer demisia lui Florin Cîţu de la şefia PNL.

 

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da