Președinta mexicană Claudia Sheinbaum a declarat că președintele american Donald Trump a propus trimiterea de trupe americane în Mexic pentru a combate traficul de droguri. Sheinbaum a mai spus că a respins oferta deoarece „suveranitatea nu este de vânzare”, potrivit Reuters.
„Într-unul dintre apeluri, (Trump) a spus: «Cum vă putem ajuta să combateți traficul de droguri? Propun ca armata americană să vină să vă ajute»”, a spus Sheinbaum în timpul unui eveniment universitar din apropierea capitalei mexicane.
„Și știți ce i-am spus? Nu, domnule președinte Trump, teritoriul este sacrosanct, suveranitatea este sacrosanctă, suveranitatea nu este de vânzare, suveranitatea este iubită și apărată”, a mai spus președinta, adăugând că, deși cele două țări pot colabora, „nu vom accepta niciodată prezența armatei Statelor Unite pe teritoriul nostru”.
Donald Trump a declarat public că americanii vor lua măsuri militare unilaterale dacă Mexicul nu reușește să stopeze cartelurile de droguri. Cei doi lideri au avut mai multe discuții în ultimele luni despre problemele de securitate, comerț și imigrație.