„Sunt prea multe probleme urgente de rezolvat pentru a păstra resurse care ar putea fi folosite ca să ajut. Oamenii vor spune multe despre mine când voi muri, dar sunt hotărât că «a murit bogat» să nu fie unul dintre ele”, a scris confondatorul Microsoft pe blogul său, Gates Notes.
El a recunoscut că influența decisivă în hotărârea sa a avut-o o frază din celebrul eseu „Evanghelia Averii”, al lui Andrew Carnegie: „Omul care moare astfel de bogat moare discreditat”.
Miliardarul a dezvăluit că a făcut o schimbare radicală în planurile de început ale fundației sale, căreia i-a pus bazele împreună cu fosta sa soție, Melinda French Gates: „Când Melinda și cu mine am înființat Fundația Gates, în anul 2000, am inclus o clauză în primul nostru statut al fundației. Organizația urma să își încheie activitatea la câteva decenii după moartea noastră. Acum câțiva ani, am început să regândesc această abordare. Cred acum că putem atinge obiectivele fundației într-un termen mai scurt, mai ales dacă vom investi mai mult în domenii-cheie și vom oferi mai multă certitudine partenerilor noștri”.
Filantropul a precizat că a luat decizia în acest an, ținând cont de câteva momente importante din viața sa: „Pe lângă sărbătorirea aniversării de 25 de ani a fundației, anul acesta marchează și alte repere importante. Ar fi fost anul în care tatăl meu, care m-a ajutat să înființez fundația, ar fi împlinit 100 de ani, Microsoft împlinește 50 de ani, iar eu voi împlini 70 de ani în octombrie”.
Într-un interviu publicat tot joi de Financial Times, Bill Gates l-a criticat pe Elon Musk pentru reducerea ajutoarelor externe ale SUA prin închiderea USAID, agenție care susținea programe vitale de sănătate și alimentație pentru cei mai săraci copii din lume: „Imaginea celui mai bogat om din lume ucigând copiii celor mai săraci din lume nu este una frumoasă”.
Gates și Musk s-au confruntat dintotdeauna în privința filantropiei. În anul 2012, Musk a semnat o inițiativă lansată de Bill și Melinda Gates, împreună cu investitorul Warren Buffett, prin care zeci de miliardari s-au angajat să doneze cel puțin jumătate din averea lor cauzelor umanitare. Totuși, Musk i-a comunicat mai târziu lui Gates că filantropia e în mare parte „o prostie” și că soluțiile comerciale pentru probleme precum schimbările climatice, inclusiv vehiculele sale electrice, sunt erau mai eficiente”. Miliardarul filantrop a declarat că Musk a numit USAID „o organizație criminală” și că nu înțelegea ce face agenția SUA și cum funcționează aceasta, potrivit Financial Times.
„Misiunea Fundației Gates rămâne ancorată în ideea că locul în care te naști nu ar trebui să îți determine oportunitățile, a scris Gates, precizând că este mândru de tot ceea ce a realizat fundația sa în primii 25 de ani și că, în următorii douăzeci de ani, finanțarea va fi ghidată de trei aspirații cheie: «Nici o mamă, nici un copil, nici un bebeluș nu vor muri dintr-o cauză prevenibilă», «Următoarea generație crește într-o lume fără boli infecțioase mortale» și «Sute de milioane de oameni vor scăpa de sărăcie, punând mai multe țări pe drumul prosperității».
De la înființarea sa, Fundația Gates, susținută și de filantropul american Warren Buffett, a donat mai mult de 100 de miliarde de dolari, salvând milioane de vieți. „În următorii douăzeci de ani, vom dubla donațiile”, a făcut cunoscut Bill Gates, explicând că „suma exactă depinde de piețe și inflație”, dar se așteaptă ca fundația să cheltuiască mai mult de 200 de miliarde de dolari între 2025 și 2045.
Una dintre țintele fundației în următorii ani este să sprijine eradicarea poliomielitei și a bolii cauzate de viermele din Guinea, ținând cont că singura boală umană eradicată până în prezent este variola. Până în 2045, miliardarul speră că și malaria și rujeola vor fi eradicate.