Prima pagină » Sport » De Bruyne: Puține șanse să joace la Cupa Mondială a Cluburilor

De Bruyne: Puține șanse să joace la Cupa Mondială a Cluburilor

Mijlocașul Kevin De Bruyne, de la Manchester City, a declarat că este puțin probabil să joace la Cupa Mondială a Cluburilor din cauza îngrijorării de a se accidenta înainte de plecarea sa de la club.
De Bruyne: Puține șanse să joace la Cupa Mondială a Cluburilor
Sursa: Facebook
Cosmin Pirv
20 mai 2025, 12:04, Sport

Jucătorul în vârstă de 33 de ani va părăsi City după un deceniu la club, timp ân care a câștigat șase titluri în Premier League, Liga Campionilor și Cupa Mondială a Cluburilor în 2023.

Belgianul este sub contract până la 30 iunie, care acoperă trei meciuri de la Cupa Mondială a Cluburilor, dar De Bruyne a spus că va trebui să aibă grijă de propriile interese.

„Cred că într-un fel trebuie să am grijă de mine, pentru că dacă mă accidentez în Cupa Mondială a Cluburilor, ce voi face?”, a declarat el după finala Cupei Angliei, în citate preluate de The Athletic, scrie Reuters.

„Așa că există o mare șansă că nu voi juca, dar nu știu. Eu sunt doar un jucător. Eu nu fac regulile, nu pot face nimic în privința asta”, a adăugat el.

Cupa Mondială a Cluburilor se desfășoară în perioada 14 iunie – 13 iulie în Statele Unite.