Cetatea Poienari primește din nou turiști începând de marți, 27 mai, după ce specialiștii au capturat ursoaica cu cei doi pui care se plimbau prin zonă.
Accesul se face doar în grupuri organizate, la patru momente din zi: 9:00, 11:00, 13:00 și 15:00 (ultima urcare).
Autoritățile au monitorizat intens zona timp de o lună până când au reușit capturarea animalelor sălbatice. Ursoaica și puii au fost relocați în siguranță în Fondul de Vânătoare Cumpăna.
Între timp, Muzeul Județean Argeș a luat măsuri suplimentare: a îmbunătățit gardul electric, a blocat alte poteci de acces și a dotat personalul cu spray-uri de protecție și goarne acustice.
Cetatea Poienari, construită în secolul XIV și extinsă de Vlad Țepeș, nu a fost niciodată cucerită. Situată la 27 km de Curtea de Argeș, lângă Barajul Vidraru, această fortăreață a fost recent reabilitată cu fonduri europene.
Înainte de incidentul cu urșii, cetatea atrăgea anual peste 100.000 de vizitatori.
Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poienari fusese redeschisă pe 14 aprilie după doi ani de reabilitări majore care includeau și montarea unui gard electric de protecție. Urșii deveniseră o prezență obișnuită în zonă, motiv pentru care autoritățile luaseră această măsură preventivă. În urmă cu o lună, o ursoaică cu doi pui a rupt gardul electric de protecție și a pătruns în zona turiștilor.