Laurenţiu Duduianu, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Ciprian Pian, era închis la Penitenciarul Jilava, unde executa o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni după ce, la data de 4 august 2020 l-a bătut, împreună cu fratele lui, Graţian, pe bărbatul care l-a înjunghiat mortal pe Florin Mototolea, alias Emi Pian, fratele lor lor mai mare, scrie gandul.ro.
Laurenţiu Duduianu avea 35 de ani.
Surse judiciare au declarat că cel mai probabil fratele mai mic al lui Emi Pian a suferit un infarct.
Decesul a fost constată la Penitenciarul Jilava, unde acesta se afla în executarea pedepsei.
În 4 august 2020, în jurul orei 02.00, „în contextul agresiunii care a condus la decesul lui Florin Mototolea (Emi Pian – n.red.) cei trei inculpaţi l-au agresat pe numitul G.E.R., cu intenţia de suprimare a vieţii acestuia, lovindu-l în mod repetat cu picioarele şi cu obiecte contondente şi tăietor-înţepătoare, acesta suferind leziuni traumatice la nivelul capului, feţei şi braţelor, care au impus internarea sa”, conform Parchetului Capitalei, la momentul agresiunii.
Cele trei persoane suspectate că au încercat să îl omoare pe criminalul interlopului Emi Pian, între care doi fraţi ai acestuia, au fost reţinute şiduse la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, ceea ce s-a şi întâmplat.