Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a semnat sâmbătă rechemarea Tamilei Andreea Cristescu din funcția de agent consular la Consulatul General al României la New York, în contextul începerii reformării instituției.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că măsura încetării detașării face parte din procesul de reformă al instituției, axat pe profesionalizarea numirilor în posturile diplomatice și consulare. Obiectivul reformei este ca angajările să fie realizate pe criterii clare de competență și prin concurs, prioritizând personalul permanent al MAE.
„Aceleași criterii de performanță și competență care se aplică personalului permanent al MAE sunt aplicabile și personalului detașat. Trimiterea la post în serviciul exterior se face doar prin concurs și prioritar cu personal angajat al MAE. Orice excepție trebuie justificată în ceea ce privește necesitatea și oportunitatea și trebuie să respecte aceleași reguli clare în ceea ce privește competența și calificarea pentru respectivele poziții”, se arată în precizările de presă făcute de MAE.
Mai multe articole de presă susțin că Tamila Cristescu, o tânără fără experiență diplomatică, a fost detașată, la cererea Ministerului de Externe, de la Primăria Sectorului 4 pe poziția de referent relații, apoi ca agent consular.