După 90 de minute, scorul era egal, 1-1, iar partida disputată pe Bank of America Stadium a fost întreruptă în minutul 85 din cauza furtunii cu descărcări electrice din jurul stadionului, conform regulamentului de securitate al FIFA, și reluată după aproape două ore.
Echipa antrenată de Enzo Maresca a dominat autoritar prima parte a jocului, creând numeroase ocazii printr-un joc de posesie elaborat. Spaniolul Marc Cucurella a fost aproape de gol în două rânduri, însă intervențiile lui Antonio Silva și portarul Trubin au menținut scorul alb la pauză.
Reece James a deschis scorul pentru Chelsea în minutul 64, după o lovitură liberă executată excelent din unghi. Benfica a reușit să egaleze abia în prelungirile timpului regulamentar, printr-un penalty transformat de Angel Di Maria, după un henț comis de Malo Gusto.
Meciul a fost întrerupt în minutul 85, la scorul de 1-0 pentru Chelsea, din cauza unei furtuni puternice, și a fost reluat după aproximativ 120 de minute. Reluarea a revitalizat echipa portugheză, însă eliminarea lui Gianluca Prestianni, în minutul 92, a schimbat soarta partidei.
Chelsea a profitat de superioritatea numerică în prelungiri, înscriind de trei ori prin Christopher Nkunku (min. 108), Pedro Neto (115) și Kiernan Dewsbury-Hall (117), stabilind scorul final la 4-1.
Londonezii se califică astfel în sferturile de finală ale competiției, unde vor înfrunta pe Palmeiras. Formația braziliană a trecut tot după 120 de minute de conaționalii de la Botafogo, scor 1-0, într-un alt duel din optimi.
La finalul partidei, antrenorul lui Chelsea, Enzo Maresca, s-a declarat mulțumit de prestația echipei, dar a atras atenția asupra impactului pe care întreruperea jocului l-a avut asupra ritmului.
„Sunt foarte fericit pentru că ne aflăm între cele mai bune opt echipe ale acestei competiții fantastice. Așa cum am spus, timp de 85 de minute nu am primit niciun gol și ne-am creat suficiente ocazii pentru a câștiga meciul. Echipa a fost foarte bună, a fost una dintre cele mai bune evoluții ale noastre din ultimele două săptămâni sau chiar din ultima lună. Meciul a fost foarte bun până în minutul 85, dar apoi a venit acea pauză de două ore și nu mai era același joc. Se rupe complet ritmul. Am încercat să ieșim pe teren și să continuăm în același mod, dar e foarte greu. Nu e o întâmplare că timp de 85 de minute nu am permis nimic adversarilor, iar în cinci minute de după reluare au avut șanse și chiar au înscris. Ei au marcat pentru că trebuiau să forțeze. Noi eram deja în avantaj, iar mentalitatea după o pauză atât de lungă se schimbă complet. A fost extrem de dificil”, a spus el.