Prima pagină » Social » Lupta împotriva fraudei prin telefon: ANCOM blochează apelurile cu identitate falsă din străinătate

Lupta împotriva fraudei prin telefon: ANCOM blochează apelurile cu identitate falsă din străinătate

Începând din 7 iulie, apelurile telefonice care folosesc numere naționale false vor fi blocate, anunță ANCOM. Măsura vizează prevenirea tentativelor de fraudă prin falsificarea identității apelantului.
Lupta împotriva fraudei prin telefon: ANCOM blochează apelurile cu identitate falsă din străinătate
Surs[ foto: Pexels
Ramona Turcu
04 iul. 2025, 14:00, Social

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) anunță că, de luni, 7 iulie 2025, operatorii telecom vor bloca apelurile inițiate din afara României care folosesc în mod fals numere naționale – fixe sau mobile.

Decizia vizează limitarea fenomenului de „CLI Spoofing”, prin care infractorii apelează în numele unor instituții oficiale sau companii, afișând identități false.

Unele dintre aceste apeluri folosesc și tehnici de tip deepfake generate cu inteligență artificială.

ANCOM a stabilit măsura împreună cu furnizorii de telefonie și cu Poliția Română, pentru a reduce semnificativ astfel de fraude.

Totuși, utilizatorii sunt sfătuiți să rămână vigilenți: să verifice identitatea apelantului, să nu ofere date personale prin telefon și să raporteze apelurile suspecte către autorități.