Prima pagină » Știrile zilei » Vizite oficiale în Germania și Austria anunțate de Președintele Nicușor Dan

Vizite oficiale în Germania și Austria anunțate de Președintele Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a prezentat, luni, calendarul principalelor acțiuni externe ale administrației prezidențiale pentru luna iulie. Acesta include vizite oficiale în Germania și Austria, dar și termene-cheie în relația cu Uniunea Europeană, în contextul fondurilor europene.
Vizite oficiale în Germania și Austria anunțate de Președintele Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat luni, o serie de evenimente și acțiuni externe majore ce vizează atât relațiile diplomatice, cât și coordonarea economică și militară cu partenerii europeni.

Pe 16 iulie, Comisia Europeană va publica propunerea de cadru financiar multianual pentru perioada 2028-2034, care va deschide un proces amplu de negociere între Comisie, Parlamentul European și statele membre.

România se va implica activ în acest proces, a precizat șeful statului.

Pe 18 iulie, Nicușor Dan va efectua o vizită oficială în Germania, unde are programate întâlniri la nivel înalt cu președintele federal Frank-Walter Steinmeier, cancelarul Friedrich Merz, precum și cu reprezentanți ai mediului de afaceri german.

Ulterior, în perioada 25-26 iulie, șeful statului va merge în Austria, pentru întâlniri cu președintele Alexander Van der Bellen și cancelarul Markus Stoker.

În cadrul vizitei, președintele va participa și la un forum economic dedicat atragerii de investiții

Un alt termen important, a mai spus președintele, este 29 iulie, dată până la care România trebuie să trimită Comisiei Europene schița proiectelor ce urmează a fi finanțate prin programul SAFE, inițiativa europeană de înarmare și echipare militară, cu o valoare totală de 150 de miliarde de euro, acordată sub formă de împrumuturi avantajoase.

„Este esențial ca dimensiunea economică a relațiilor noastre externe să fie extinsă și consolidată. De aceea, dialogul cu mediul de afaceri, atât în Germania, cât și în Austria, va avea un rol important în aceste deplasări”, a declarat președintele Nicușor Dan.