Timp de mulți ani, părinților li s-a spus să evite alimentele alergene în primul an de viață al copiilor, de teamă că ar putea declanșa reacții alergice. Mulți pediatri recomandau amânarea introducerii ouălor, peștelui și altor alergeni până după vârsta de 1 an, în unele cazuri chiar 2–3 ani. Dar noile cercetări contrazic această abordare și aduc dovezi clare în favoarea introducerii timpurii, la aproximativ șase luni ale bebelușilor, potrivit Science Alert.
Practic, cu sprijinul științei moderne, ne întoarcem la felul în care ne-au crescut părinții și bunicii noștri, când copiii ajungeau să cunoască gustul majorității alimentelor până la vârsta de un an, fără prea multe restricții, iar sistemul imunitar învăța din timp să le recunoască și să le tolereze.
Cercetătorii de la Universitatea Western Australia au analizat două grupuri de copii. Primul grup, format din 506 bebeluși, nu a primit nicio recomandare specială privind alimentația. Al doilea grup, cu 566 de copii, a avut părinți care au fost sfătuiți să introducă ouă și unt de arahide în alimentația bebelușului în jurul vârstei de șase luni.
Studiul este cu atât mai valoros cu cât toți copiii incluși aveau în familie rude apropiate cu alergii, ceea ce înseamnă că făceau parte dintr-o categorie cu risc crescut.
Rezultatele au fost convingătoare. În rândul copiilor din grupul al doilea, alergia la ou a scăzut de la 12% la 3%, iar alergia la arahide a scăzut de la 6% la 1%: „Pentru bebelușii din grupul doi, ale căror familii au urmat ghidurile actualizate, am observat o reducere semnificativă a alergiilor la ou și la arahide”, a explicat Summer Walker, cercetătoare în sănătate publică și coautoare a studiului.
Pe lângă ouă și arahide, a fost inclus și laptele de vacă în alimentație, însă în acest caz diferențele observate au fost mai mici. Chiar dacă alergiile nu au fost complet eliminate, reducerea gradului de risc a fost evidentă.
Părinții din grupul cu recomandări au primit versiuni tipărite ale ghidurilor oficiale ale Societății Australasiane de Imunologie Clinică și Alergii, iar cercetătorii spun că educația părinților și distribuirea acestor informații joacă un rol-cheie în prevenirea alergiilor: „Prin distribuirea mai largă a ghidurilor și implicarea personalului medical în informare, putem reduce considerabil incidența alergiilor alimentare în comunitate”, a precizat cercetătoarea australiană.
„Unii părinți sunt încă derutați în legătură cu momentul potrivit pentru introducerea alergenilor, mai ales cei care provin din familii cu istoric alergic”, a spus Debbie Palmer, nutriționistă și cercetătoare în cadrul studiului.
Lucrarea a fost publicată în prestigioasa revistă Journal of Allergy and Clinical Immunology: In Practice, iar concluziile sale susțin includerea pragului de 6 luni în ghidurile oficiale de alimentație infantilă – introducerea timpurie, în jurul a 6 luni, a alimentelor cu potențial alergenic poate reduce riscul de alergii, nu îl crește.