Se poate oare simți povara păcatului într-un continent aproape lipsit de credință, așa cum este Europa zilelor noastre? Prostituția abia mai stârnește un fior în Belgia, o țară cu prostituate sindicalizate. Fumatul de cannabis este legal în Germania, dintre toate locurile posibile. Jocurile de noroc prin loterii sau aplicații mobile nu mai deranjează pe nimeni aproape nicăieri. Dar dacă vrei să simți cu adevărat dezaprobarea socială, încearcă să cumperi o sticlă de vin în Suedia. Din 1955, un monopol de stat – Systembolaget – distribuie cu reținere alcool celor care insistă să-l consume, scrie The Economist.
Acest lanț de magazine emană dezaprobare: sunt rare și închise duminica. În locul afișelor cu vii însorite, decorul aduce mai degrabă cu un oficiu guvernamental albanez sau o farmacie. Nu există reduceri sau programe de loialitate. Vinul este ținut la temperatura camerei, pentru a descuraja impulsul de a-l consuma pe loc. La casa de marcat, cumpărătorii trec pe lângă un „coș al regretului”, care le sugerează să lase din sticle înapoi pe raft. Drumul spre iadul suedez e, se pare, pavat cu sticle călduțe de sauvignon blanc.
Și scumpe, pe deasupra. Pentru că nu doar profiturile Systembolaget ajung în vistieria statului, ci și accizele uriașe impuse pe produsele vândute. Fie în restaurante, fie în magazine, alcoolul este extrem de scump: în Suedia, băutura are atât rolul de a amorți simțurile, cât și de a goli portofelul. În toată Europa, aceste „taxe comportamentale” au devenit o sursă fiscală esențială pentru susținerea statelor sociale aflate sub presiune.
Fumătorii sunt obișnuiți cu creșteri de prețuri demne de Germania anilor ’20. Mai bine de o duzină de țări europene, inclusiv Franța și Polonia, taxează băuturile carbogazoase cu zahăr. Taxele pe energie îi lovesc pe șoferii cu mașini pe benzină. Aceste „taxe pe păcat” permit politicienilor europeni să-și satisfacă cele două mari pasiuni: să dea lecții publicului și să umple bugetul. Din păcate, cele două sunt în conflict, pentru că un păcat prea scump atrage mai puțini păcătoși.
Europa are o justificare specială (și, poate, discutabilă) pentru a taxa triada nefastă – alcool, țigări și combustibili: sistemele publice de sănătate trebuie să suporte costurile obiceiurilor nocive, iar societatea în ansamblu plătește adaptarea la schimbările climatice. Reducerea acestor „externalități” prin taxare are o istorie veche – încă din secolul XVII, britanicii impuneau taxe pe tutun. În timp, aceste taxe au devenit nu doar o sugestie, ci o lovitură în toată regula.
Azi, un fumător din Irlanda plătește 18 euro pentru un pachet de țigări – 80% din sumă ajunge direct la stat. O sticlă de vodcă Absolut în Suedia include 14 euro doar accize, mai bine de jumătate din preț. În Olanda, se adaugă 0,79 euro pe litrul de benzină, echivalentul a 3,55 dolari pe galon – mai mult decât plătesc americanii. Alcoolul și țigările aduc anual peste 100 de miliarde de euro în bugetele europene; taxele pe energie – mai mult decât dublu. În unele state, aceste venituri sunt vitale: în Bulgaria, taxele de mediu și accizele reprezintă circa o zecime din bugetul total.
Problema este că, odată ce oamenii renunță la obiceiurile nocive, bugetele au de suferit. Atât fumatul, cât și consumul de alcool au scăzut semnificativ în ultimele decenii. Că e din cauza taxelor mari sau a altor factori, se discută. Tinerii europeni sunt mai cumpătați decât părinții lor, inclusiv în privința obiceiurilor netaxate, precum sexul sau drogurile ilegale.
Rezultatul? Veniturile din tutun și alcool au scăzut cu aproximativ o cincime din PIB în ultimul deceniu. Iar taxele verzi vor lovi bugetele și mai dur: până în 2035, UE va interzice vânzarea de mașini cu motoare pe combustie; până în 2050, promite neutralitate climatică. Miniștrii de finanțe nu vor fi încântați. Beneficiile de mediu vor veni în viitor, dar durerea fiscală e resimțită imediat.
Taxarea păcatului are și alte neajunsuri. Îi lovește disproporționat pe cei săraci, care fumează, beau și joacă mai mult raportat la venit și conduc mașini mai vechi. Taxele impuse de un stat pot fi ușor ocolite, mai ales în UE, unde cetățenii pot călători liber în țările vecine cu accize mai mici pentru a-și face provizii de Marlboro, coniac și motorină.
Nicio taxă nu e iubită, dar cele pe benzină au un mod special de a irita oamenii. În 2018, o creștere a accizelor a declanșat protestele „vestelor galbene” în Franța. Și cum rămâne cu ideea că obiceiurile nesănătoase ajută, de fapt, bugetul? În 2001, filiala cehă a Philip Morris argumenta că fumătorii economisesc bani publici prin faptul că mor mai repede, deci nu mai trebuie să le plătești pensii, îngrijire medicală sau locuințe.
Pe măsură ce veniturile din taxele actuale pe păcat scad, miniștrii de finanțe caută înlocuitori. După băuturile carbogazoase, următorul pe listă ar putea fi carnea – vacile producătoare de metan sunt noua linie de front împotriva schimbărilor climatice. UE are o listă bogată de noi păcate de taxat, mai ales că unele ar putea alimenta direct bugetul său. Taxele pe plasticul nereciclat deja intră în visteria europeană. Pe 16 iulie, Comisia Europeană a propus extinderea accizelor pe tutun către țigările electronice, precum și redirecționarea unei părți din veniturile din certificatele de carbon.
Și de ce să ne oprim aici? Fumatul, băutura și poluarea sunt rele, sigur. Dar factorii de decizie ar putea actualiza lista păcatelor. Ar exista vreun european rezonabil care să se opună triplării impozitului pentru cei care se uită la clipuri video în transportul public fără căști? Charlemagne ar vota cu drag o taxă pentru influencerii care transformă cafenelele pariziene în fundaluri de Instagram. Trotinetele electrice sunt și ele un calvar. Problema cu taxele pe dependență este că devine ușor ca politicienii să devină ei înșiși dependenți de ele.