Cel puțin 600 de milioane de pisici își serbează, în fiecare an pe 8 august, Ziua Internațională, dedicată lor de Fondul Internațional pentru Bunăstarea Animalelor, stabilită în 2002.
Însă orice iubitor de pisici știe că ziua acestui animal adorabil este în fiecare zi.
Relația dintre om și pisică se duce în timp până acum aproape 10.000 de ani.
Acolo a fost descoperit ceea ce poate fi considerat cel mai vechi mormânt comun conținând un schelet de om și unul de pisică, ce atestă legătura unui om cu pisica sa – în satul cipriot datând din Neolitic Shillourokambos, 9.500 de ani î.Hr.
Este posibil ca primele pisici europene să fi fost aduse de primii agricultori din Orientul Apropiat, pentru a proteja recoltele de rozătoare.
Era cu 4.000 de ani înainte ca egiptenii să ridice pisica la rang de vietate supranaturală și s-o venereze la scară industrială – evocăm aici Zeitatea Bastet, care era înfățișată cu trup de femeie și cap de pisică, zeița fertilității și a casei, dar să nu uităm că, în Egiptul Antic, cine rănea sau ucidea o pisică era pasibil de pedeapsa cu moartea.
Pisicile aveau loc la masa stăpânilor în Egiptul Antic, iar, când o pisică murea, întreaga familie își rădea sprâncenele în semn de doliu.
Când negustorii fenicieni au adus pisicile în Europa ca să-și păzească holdele de rozătoare, au văzut c-au făcut un lucru bun, pentru că producția de cereale începuse să crească, așa că pisicile au ajuns să se răspândească în tot Imperiul Roman, în Elada (Grecia Antică) și de acolo peste tot în Europa.
În Evul Mediu, pisica a fost asociată cu vrăjitoria.
Superstiții dintre cele mai ridicole le-au transformat pe adorabilele blănoase în uneltele de lucru ale Necuratului.
Au fost arse de vii, spre deliciul grotesc al unui public bestializat de sărăcie și Inchiziție – dacă toată lumea e suspectă de vrăjitorie, pisicile de ce n-ar fi si ele?
Partea mai proastă este că destinul s-a întors împotriva europenilor în timpul ciumei bubonice, la a cărei răspândire șobolanii au jucat un rol important.
În timpul Renașterii, pisicile își recâștigă popularitatea – marinarii le țin pe corăbii ca să vâneze șobolani, nobilii le țin în saloane, fiecare după noroc.
În sec. al XIX-lea regina Victoria a Angliei are o pasiune bolnavă pentru Miaunescu. Nu se poate despărți de pisica ei, astfel că Pisicescu își descoperă statut de animal de interior.
În sec. XX încep să fie dezvoltate rase de pisici. Se fac concursuri de rasă pură și se dezvoltă un adevărat cult pentru ele.
De la Garfield la Tom și Jerry și Bălănel și Miaunel, un motan sau o pisică pusă pe făcut belele tot găsești.