Vineri, avocatul lui Jimmy Lai a anunţat că acesta a suferit palpitaţii. Astfel, pledoariile finale programate pentru ziua de vineri au fost amânate pentru luni.
Lai a primit permisiunea din partea instanţei de a procura medicamente şi un monitor cardiac.
Jimmy Lai este un opozant al guvernului de la Beijing şi fondator al ziarului pro democraţie Apple Daily. În 2021, publicaţia a fost închisă în urma îngheţării fondurilor şi a mai multor raiduri făcute de poliţie.
În cadrul procesului el a pledat nevinovat la două capete de acuzare de colaborare cu forţe externe, şi la unul de conspiraţie pentru publicare de materiale sediţioase.
Mai multe guverne occidentale au susţinut că procesul lui Lai este unul politic, iar joi, preşedintele SUA, Donald Trump a declarat ă va „face tot ce îi stă în putinţă pentru a-l salva”.