Tendința confirmă atractivitatea crescândă a instituțiilor de învățământ superior europene pentru tinerii din afara granițelor.
Luxemburg se află pe primul loc în topul statelor membre, cu peste jumătate dintre studenți provenind din alte țări (52,3%). Marele Ducat este urmat de Malta (29,6%) și Cipru (22,3%), unde aproape o treime dintre studenți provin din afara granițelor.
La polul opus, Grecia (3%), Croația (3,7%) și Spania (4,3%) au cele mai reduse procente de studenți străini în universitățile din UE. România se situează și ea în partea inferioară a clasamentului, însă depășește Spania, Italia sau Polonia, fiind devansată de țările vecine Bulgaria, Slovacia și Ungaria.
În cifre absolute, Germania este destinația preferată, cu 423.200 de studenți străini în 2023, adică aproape un sfert din totalul înregistrat în universitățile din UE. Franța ocupă locul al doilea, cu 276.200 de studenți (15,7%), iar Țările de Jos completează podiumul, cu 169.500 de tineri (9,6%).
Datele Eurostat mai arată că, în 19 state membre, cea mai mare pondere a studenților străini se regăsește la nivel doctoral. Totuși, în țări precum Bulgaria, Letonia, Lituania, Țările de Jos și România, aceștia preferă mai ales programele de masterat.
Această evoluție confirmă rolul important pe care îl joacă universitățile din UE în atragerea și formarea tinerilor internaționali, consolidând statutul Europei ca destinație academică de prestigiu.