Prima pagină » Economic » Românii au predat în iulie o cantitate-record de ambalaje de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare. Barometrul RetuRO

Românii au predat în iulie o cantitate-record de ambalaje de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare. Barometrul RetuRO

Peste 580 de milioane de ambalaje au fost returnate de consumatorii români în iulie, aceasta fiind cea mai mare cantitate lunară înregistrată de la lansarea sistemului și cea mai mare parte din cea pusă pe piață de producătorii care au încheiate contracte.
Românii au predat în iulie o cantitate-record de ambalaje de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare. Barometrul RetuRO
Sursa: RetuRO

Aproximativ trei miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate de către consumatori, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 215.000 de tone de ambalaje, de la începutul anului, a anunțat, marți, RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România.

În luna iulie au fost colectate peste 580 de milioane de ambalaje SGR, o cantitate lunară – record de la lansarea sistemului în noiembrie 2023 și reprezintă 79% din cantitatea pusă pe piață.

Mai concret, totalul ambalajelor puse pe piață în iulie a fost de 736.375.427.

Din acestea au fost returnate 580.116.288 de ambalaje, ceea ce înseamnă că românii au recuperat din reciclarea ambajalelor 290.058.144 de lei, numai în iulie, contravaloarea garanției de 0,5 lei pe orice tip de ambalaj.

Ambalajele din plastic reprezintă aproape jumătate din cantitate, respectiv 300,4 milioane de ambalaje, urmate de cele din metal, 161,5 de milioane, și apoi de cele de sticlă, 118,1 milioane de ambalaje.

În ceea ce privește greutatea, cele de sticlă au ponderea cea mai mare, cu 29.000 de tone, față de 10.000 tone de plastic și 2.200 tone de metal.

„Cu o rată de colectare de 79% în primele șapte luni ale acestui an, Sistemul de Garanție-Returnare continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu”, au transmis responsabilii RetuRO

Ponderea materialului ambalajelor se menține și la nivelul colectării de la începutul anului: 1,56 miliarde de ambalaje de plastic, 793.000 de ambalaje de metal și 617.000 de ambalaje de sticlă.

Cea mai mare rată de colectare este la ambalajele de sticlă, de 82%.

Câte ambalaje au fost trimise la reciclare

Din totalul de 215.000 de tone de ambalaje predate de RetuRO către reciclatori, cea mai mare pondere o au ambalajele de sticlă (150.200 tone), urmate de cele de plastic (54.750 de tone) și cele de metal (10.000 tone).

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie ce funcționează pe principiul „not for profit”șt – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

RetuRO funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).