Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Persoanele în vârstă nu sunt pregătite pentru căldura extremă care le pune viaţa în pericol

Persoanele în vârstă nu sunt pregătite pentru căldura extremă care le pune viaţa în pericol

O analiză a peste 40 de studii arată că persoanele în vârstă nu realizează cât de vulnerabile sunt la căldura extremă şi nu se pregătesc pentru valurile de căldură, deşi acestea sunt principala cauză de deces legată de condiţiile meteorologice.
Persoanele în vârstă nu sunt pregătite pentru căldura extremă care le pune viaţa în pericol

Cercetătorii de la universităţile din Tennessee şi statul Ohio au constatat că multe decese legate de căldură în rândul vârstnicilor au loc în casele lor şi noaptea, sugerând că aceştia nu şi-au dat seama că se aflau în pericol.

Anumite afecţiuni medicale îi fac predispuşi la supraîncălzire, notează The Independent.

Situaţia devine îngrijorătoare având în vedere că numărul persoanelor în vârstă continuă să crească – până în 2050, numărul celor cu peste 65 de ani va depăşi numărul copiilor sub cinci ani. Adulţii în vârstă sunt unul dintre grupurile cele mai vulnerabile la căldura extremă şi au complicaţii de sănătate care pot agrava efectele acesteia.

În SUA, decesele cauzate de căldură s-au dublat în ultimele decenii, ucigând peste 21.000 de persoane din 1999. Numărul mediu de valuri de căldură a crescut de la două în anii 1960 la şase pe an în anii 2010 şi 2020.

Anul trecut a fost cel mai cald înregistrat vreodată, 26 de oraşe resimţind efectele cel puţin unui val de căldură extremă.