Într-o postare pe Facebook, aceasta a transmis că în prim-plan ar trebui să fie dreptatea pentru cetățeni și nu „pensiile și salariile magistraților”.
Ana Birchall, ministru al Justiției în 2019, a subliniat că suspendarea activității instanțelor reprezintă o formă mascată de grevă, interzisă prin lege în cazul magistraților. Ea a precizat că adevărații stâlpi ai justiției sunt judecătorii și procurorii care își fac meseria „cu onoare și responsabilitate” și care trebuie să revină la „esența profesiei: să slujească cetățeanul, nu interesele proprii”.
Fosta ministră a Justiției a criticat dur declarația președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, care ar fi afirmat că independența magistraților depinde de salariile și pensiile lor. „Este o declarație nu doar greșită, ci extrem de periculoasă pentru sistemul judiciar și pentru încrederea în justiție. Independența justiției nu are nicio legătură cu banii”, a punctat Birchall.
Birchall a avertizat că „atunci când banii devin mai importanți decât legea, încrederea românilor în justiție se prăbușește”. Ea a subliniat că independența justiției trebuie să fie fundamentată pe onoare, curaj și responsabilitate, nu pe beneficii materiale. „Onoarea și responsabilitatea nu sunt doar cuvinte, ci esența unei profesii care modelează destinul unei națiuni”, a concluzionat fosta ministră a Justiției.